Miliardarii de la Newcastle United au pus ochii pe viitorul antrenor al echipei. Cine este alesul „șeicilor”

Gabriel-Alexandru Ioniță / 09.10.2021, 21:01
Miliardarii de la Newcastle United au pus ochii pe viitorul antrenor al echipei. Cine este alesul „șeicilor”

Există toate premisele pentru ca Newcastle United să devină un nou pol de putere în fotbalul mondial. Clubul din nordul Angliei a fost preluat zilele trecute de Fondul Public de Investiții din Arabia Saudită (PIF).

Această tranzacție a fost foarte aproape să se realizeze și în urmă cu ceva timp. Premier League s-a opus la acel moment din cauza faptului că regulamentele nu permit ca un club să fie deținut de un stat.

Newcastle United ar putea deveni noua forță a fotbalului european

Acum, oficialii ligii engleze au primit asigurări că acest lucru nu se va întâmpla, anunță BBC. Astfel că de această dată a aprobat vânzarea lui Newcastle către saudiți. Clubul ar urma să fie condus de anumiți interpuși ai lui Mohammed bin Salman, moștenitorul Coroanei Arabiei Saudite.

Este de așteptat că saudiții să pompeze sume colosale de bani în următoarea perioadă, pe modelul Manchester City sau Paris Saint-Germain. Doar că la un nivel mult mai mare decât „rivalii” lor din zona Golfului Persic.

Asta pentru că acest fond de investiții saudit deține o avere de aproximativ 10 ori mai mare decât cei de la Manchester City. Mai mult, în acest moment clubul Newcastle United este mai bogat de aproape 3 ori decât toate celelalte cluburi din Premier League la un loc.

Astfel, așa cum era de așteptat, au început deja speculațiile referitoare la fotbaliștii pe care îi va transfera Newcastle în următoarea fereastră de mercato. Prima țintă ar fi Keylor Navas, portarul costarican al lui PSG, care cel mai probabil va fi rezervă pe Parc des Princes după venirea lui Gianluigi Donnarumma.

Variantă surprinzătoare vehiculată pentru banca echipei din nordul Angliei

Dar până la aducerea de jucători, șeicii au de gând să îl înlocuiască pe Steve Bruce pe banca tehnică a echipei. Numele vehiculat cel mai des în ultimele zile a fost cel al italianului Antonio Conte.

Se pare însă noii proprietari au în minte o altă variantă. Una extrem de surprinzătoare. Potrivit The Sun, Newcastle United îl dorește pe Graham Potter, în prezent antrenorul lui Brighton and Hove Albion.

În vârstă de 46 de ani, antrenorul englez este extrem de apreciat în insulă pentru stilul de joc ofensiv, bazat pe posesie pe care l-a impus la micuța echipă de pe coasta de sud a Angliei. Conform sursei citate, el ar urma să fie instalat pe banca lui Newcastle de la începutul sezonului viitor.

Graham Potter s-a „școlit” în Suedia, acolo unde a pregătit Ostersund timp de 7 ani și jumătate. Ulterior, în iulie 2018, a fost numit pe banca lui Swansea City, pe care a pregătit-o timp de un sezon.

Din mai 2019 o pregătește pe Brighton, cu care are contract până în iunie 2025. Însă, în cazul unei oferte extrem de avantajoase din punct de vedere financiar de la Newcastle United, este greu de crezut că oficialii „pescărușilor” nu îl vor lăsa să plece. Mai ales în condițiile în care a făcut și face în continuare o treabă excelentă la echipa alb-albastră.

Brighton and Hove Albion este revelația de până acum a sezonului de Premier League. „Pescărușii” se află pe locul 6, cu 14 puncte acumulate în 7 etape.

Ca o comparație, Newcastle United se află pe locul 19, cu doar 3 puncte. Este însă de așteptat ca alb-negrii să urce în clasament odată cu infuzia de capital venită din Arabia Saudită.