Mircea Lucescu a făcut un anunț surprinzător, după ce România a fost spulberată de Canada

PLAYSPORT 06.09.2025, 00:19
Mircea Lucescu a făcut un anunț surprinzător, după ce România a fost spulberată de Canada

Echipa naţională a României a pierdut vineri seara, pe teren propriu, scor 0-3, meciul amical disputat în compania echipei naţionale a Canadei.
Partida de pe Arena Naţională a fost precedată de accidentarea, la încălzire, a lui Louis Munteanu, care era titular în atacul naţionalei.

Golgeterul din sezonul trecut al Superligii a fost înlocuit de Drăguş, iar meciul putea începe. Tricolorii au dat impresia, în primele minute, că vom vedea o altă faţă a naţionalei, după ratarea lui Drăguş, din minutul 6, dar iluziile s-au spulberat repede, cinci minute mai târziu, când Jonathan David a deschis scorul cu o lovitură de cap.

A venit apoi momentul de black-out al lui Horaţiu Moldovan. Portarul care este rezervă la Oviedo a primit mingea în careu, pe piciorul stâng, a fost presat şi şi-a pierdut capul, a încercat un dribling cu piciorul drept şi Ali Ahmed i-a furat mingea, înscriind pentru 2-0. Stanciu a lovit bara în minutul 34 şi la pauză oaspeţii conduceau pe Arena Naţională.

Minutul 63 a adus ocazia mare a lui Drăguş, care a şutat puţin pe lângă poartă, pentru ca în minutul 70 acelaşi jucător să încerce să înscrie cu un călcâi spectaculos, respins de Crepeau.

Canadienii şi-au securizat victoria în minutul 77, prin golul lui Niko Sigur, şi echipa din Ţara frunzei de arţar s-a impus cu 3-0, reuşind prima victorie pe pământ european după 16 ani.

Horaţiu Moldovan, titular în Cipru

„Sigur, cum să nu? Trebuie să se revanşeze pentru gafa pe care a făcut-o astăzi şi nesiguranţa sa. Şi golul trei, dacă dădea drumul imediat… Se ştia că ei vin cu şapte jucători în suprafaţa de pedeapsă, arbitrul a dat fault.

Când mingea era la el în mână ar fi putut să-l lase să declanşeze contraatacul, el s-a oprit, în loc să execute foarte rapid, a aşteptat, a aşteptat şi imediat am pierdut mingea şi a venit golul trei.
E un jucător de mare valoare, între buturi este un om care dă încredere. Astăzi a fost mai puţin fericit. Sigur puteam să jucăm cu alt portar, dar sunt nişte probleme de joc, de construire a jocului. Cine vine trebuie să se adapteze, să nu joace la întâmplare.”, a declarat Mircea Lucescu la conferinţa de presă, conform FRF TV.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622