Mircea Lucescu, în conflict cu presa din Ucraina: „Au vrut să-mi distrugă imaginea”. Speranțe pentru fanii lui Dinamo: „Vrem să jucăm la Kiev cu Fenerbahce”

Gabriel-Alexandru Ioniță 19.06.2022, 20:59
Mircea Lucescu, în conflict cu presa din Ucraina: „Au vrut să-mi distrugă imaginea”. Speranțe pentru fanii lui Dinamo: „Vrem să jucăm la Kiev cu Fenerbahce”

Mircea Lucescu a reacționat după ce o parte a presei din Ucraina a scris despre el că nu și-ar mai dori să o pregătească pe Dinamo Kiev, din cauza războiului. Antrenorul român în vârstă de 76 de ani a demontat aceste supoziții și le-a marcat ca fiind doar niște încercări de a-i aduce un prejudiciu de imagine.

Mircea Lucescu le-a răspuns jurnaliștilor care au spus că nu își mai dorește să revină la Dinamo Kiev din cauza războiului din Ucraina

Mircea Lucescu a explicat că este extrem de hotărât să arate, prin fotbal, că viața poate reveni la normal în Ucraina după aceste 4 luni de bombardamente venite din partea Rusiei. De asemenea, el a transmis că își dorește să îi facă din pe oamenii din această țară să zâmbească, prin rezultatele obținute de echipa sa. În special în cupele europene.

Iar prima șansă pentru a face acest lucru este duelul „de foc” cu Fenerbahce, din turul doi preliminar al UEFA Champions League. Cele două meciuri se vor juca pe 19/20 iulie, respectiv 26/27 iulie. Pe 17 iunie, jucătorii lui Dinamo Kiev au efectuat vizita medicală, iar pe 22 iunie vor pleca într-un cantonament în Elveția.

Mircea Lucescu a admis că nu își dorea că echipa sa să joace cu Fenerbahce în această fază a competiției. Totodată, „Il Luce” a lăsat o urmă de speranță în ceea ce privește o eventuală organizare la Kiev a meciului în care Dinamo va fi gazdă în această dublă manșă. Totuși, acest lucru depinde în exclusivitate de încetarea focului îndreptat asupra Ucrainei de deja aproape 4 luni.

Antrenorul român speră că meciul cu Fenerbahce se va putea juca la Kiev în cele din urmă

„Oamenii care au oferit această informații nu mă cunosc bine. Au vrut să-mi distrugă imaginea, iar societatea preia rapid lucrurile negative. Dar nu este o problemă, continui să-mi fac treaba. Am venit aici să demonstrez că viața la Kiev și în Ucraina, în general, continuă. Oamenii au reluat activitățile zilnice, iar fotbalul este o componentă importantă aici.

Trebuie să fim un exemplu pentru toți sportivii, trebuie să continuăm să jucăm în Ucraina. Este foarte important, pentru că oamenii se gândesc doar la război și la lucruri groaznice. Sportul, cultura ne ajută să compensăm valul negativ care vine odată cu războiul. Consider că avem o datorie să ajutăm în aceste momente.

Pentru Dinamo Kiev, participarea în Champions League este foarte importantă pentru moralul ucrainenilor. Vrem să arătăm că viața merge mai departe, în ciuda bombardamentelor. Oamenii au fost devastați în ultimele patru luni. Acum vrem să îi facem să zâmbească, prin intermediul fotbalului.

Nu voiam să jucăm cu Fenerbahce în această rundă. Este cel mai dificil adversar pentru noi. Poate fi cel mai important duel al anului pentru noi. Cred că primul meci cu Fenerbahce va avea loc în Polonia. Totuși, dacă Putin va înceta bombardamentele în Ucraina, vrem să jucăm la Kiev împotriva lui Fenerbahce. Sper că războiul se va încheia și vom juca din nou pe propriul stadion, în fața fanilor”, a spus Mircea Lucescu potrivit ucrainenilor de la sport.ua.

Gazzetta dello Sport a scris despre Gigi Becali datorită lui Mircea Lucescu. Antrenorul lui Dinamo Kiev i-a mulțumit patronului FCSB

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622