Mircea Lucescu în locul Mihai Stoichiță, director tehnic la FRF! Ce patron de club vrea schimbarea

Bordei Radu 28.03.2022, 17:52
Mircea Lucescu în locul Mihai Stoichiță, director tehnic la FRF! Ce patron de club vrea schimbarea

Mihai Stoichiță nu easte potrivit ca director tehnic la FRF. Nici nu a trecut bine primul meci al lui Edi Iordănescu, pe banca selecționatei României că deja au apărut primele critici. De data aceasta, nu antrenorul este vizat. Mihai Stoichiță este cel care se ocupă de toate echipele naționale, din partea Federației. Și conform unui patron de Liga 1, nu face treabă foarte bună. Acesta propune un nume uriaș în locul fostului antrenor al Stelei.

Mircea Lucescu este propus pentru postul de director tehnic la FRF. „Ne trebuie altceva”

Meciul cu Grecia a arătat că România este departe de cerințele fotbalului la nivel înalt. Chiar dacă noul selecționer este optimist, este clar că naționala se află într-o criză profundă. Cu toate acestea, va fi nevoie de schimbări importante și actualii conducători ai Federației nu ar avea anvergura să o facă. Așa anunță patronul Botoșaniului, Valeriu Iftime.

Chiar nu vreau să critic pe nimeni, este o părere. Dar cred că este evident că, dacă nu schimbăm lucrurile radical, atunci vom rămâne în aceeași situație. După 20 de ani încolo copiii noștri se pierd, asta înseamnă că e o greșeală de mentalitate și de educație. Nu joacă nimeni afară, uitați-vă la națională, unde joacă jucătorii noștri, sunt echipe mici, nu avem niciunul în Europa League, în Champions League.

Ne trebuie cineva important, în Federație, cineva la coordonare. Nu vorbesc doar de națională, nu e de ajuns. Mă refer la un director tehnic important, cineva în locul domului Stoichiță. Mircea Lucescu, poate Boloni, care au făcut lucuri mari și trebuie să se schimbe lucruri de mentalitate, așa cred, a comentat șeful moldovenilor

Edi Iordănescu, foarte supărat după meciul cu Grecia. Mesajul către tricolori

Edi Iordănescu nu a fost deloc mulțumit, așa cum era firesc de altfel, după debutul nereușit pe banca echipei naționale. La interviul acordat la scurt timp după finalul meciului cu Grecia, selecționerul a subliniat că nu a fost impresionat de jocul arătat de „tricolori” în prima repriză. Iar la conferința de presă a fost mult mai dur.

Analizăm și vedem perspectiva. Nu pot fabrica jucători, nu-i pot scoate din joben. În momentul de față, ăștia sunt, mulți sunt tineri. Eu cred în potențialul lor, am știut unde vin, că sunt multe lucruri de pus la punct. E de muncă, dar sunt pregătit.

Vedem ce urmează, vom fi foarte atenți la parcursul jucătorilor. Dacă acum mi-am permis să întind o mână anumitor jucători, unii cu probleme, cu jocuri puține în picioare, care nu traversează perioade foarte bune, în iunie nu voi mai permite acest lux. E foarte important ca jucătorii să vină cu jocuri în picioare, a declarat Iordănescu