Universitatea Craiova începe un nou capitol din sezonul următor, pentru care antrenorul Mirel Rădoi s-a pregătit. Fostul selecționer are lista cu primele decizii care trebuie luate în Bănie, iar acestea vor fi discutate în ședintele programate duminică.
După Universitatea Craiova – Dinamo 2-1, oltenii au încheiat pe locul al treilea în play-off-ul Superligii. Pentru noul sezon, Mirel Rădoi are o serie de măsuri, care vor fi discutate în ședințele programate duminică, în club, alături de ceilalți conducători.
Mirel Rădoi a recunoscut că s-ar bucura dacă Alex Mitriță s-ar transfera de la Universitatea Craiova și nu s-a opune plecărilor lui Nicușor Bancu sau Ștefan Baiaram.
Antrenorul principal a mai vorbit despre transferuri, plecări, dar și despre o pregătire de vară de foc pentru jucătorii săi.
“Prima şedinţă o avem mâine dimineaţă (n.r. – duminică), la 9:30, şi ultima se termină la 6 seara. Mâine asta facem, strategii de echipă. Avem rapoarte despre fiecare jucător, vedem cine rămâne, vedem dacă activăm clauzele pentru unii, dacă prelungim, dacă renunţăm la cine renunţăm. Poate vor fi jucători la care noi dorim să renunţăm şi nu vor dori să plece, iar atunci rămân jucătorii Universităţii Craiova.
În cantonament va trebui să scoatem ceva în plus de la ei. Poate sunt unii sub contract şi în cantonament va trebuie să-i facem mai buni. Nu înseamnă că vrem să scăpăm de ei, ci că vrem să aducem jucători mai buni decât avem în momentul de faţă la Universitatea Craiova.
Voi fi subiectiv. Un jucător din zona Olteniei cu siguranţă va avea cu 1% şanse în plus faţă de un alt jucător român sau străin. Îmi asum, o fac public şi nu mi-e teamă.
Ştiu ce urmează să se întâmple la clubul ăsta de când vom ajunge în cantonament. Le-am spus-o şi lor. O să vedeţi un antrenor dur. Bucuraţi-vă de vacanţa asta, că vă va aştepta un cantonament în care mă veţi înjura, vă va părea rău, veţi vomita, dar lucrurile frumoase nu sunt uşor de realizat în viaţă sau sport”, a declarat antrenorul Universităţii Craiova, Mirel Rădoi.