Mirel Rădoi (44 de ani), antrenorul Universității Craiova, a răbufnit la adresa selecționerului Mircea Lucescu (80 de ani), la conferința de presă premergătoare meciului cu Unirea Slobozia, din etapa a 13-a a SuperLigii.
Apărut în fața jurnaliștilor, pentru a prefața meciul Universitatea Craiova – Unirea Slobozia (sâmbătă, ora 17.30), tehnicianul oltenilor a „luat foc“, când a atins un subiect controversat.
„Am vorbit cu Mircea Lucescu, o spun în premieră. M-a sunat cu vreo două ore înainte de meciul cu Craiova şi mi-a zis: «Băi, Gigi, îţi urez succes, că ai mare nevoie la meciul ăsta. Am zis să te sun, să te încurajez şi să-ţi zic noroc şi succes»”, ar fi fost declaraţia lui Lucescu, care l-a scos din sărite pe Rădoi.
”Toate lucrurile care se întâmplă ne motivează. Chiar aici am primit un link şi eu nu am crezut până nu am verificat singur că un selecţioner al României poate avea o astfel de declaraţie în care sună un alt patron şi spune că o echipă şi-ar dori să câştige faţă de cealaltă.
Pentru mine e ceva şocant şi mă rezum la lucrurile astea. Se pare că este normal. Nu am crezut până nu am văzut singur. Eu n-am mai întâlnit aşa ceva până în ziua de azi.
Înţeleg că susţii o echipă, dar nu poţi să o faci aşa pe faţă. Nu poţi să vrei jucători motivaţi când tu ai şi jucători la cealaltă echipă. Mergem înainte. Vom folosi asta ca motivaţie.
Întrebaţi-i dacă în afară de bafta şi succes eu le-am urat altceva (n.r. cluburilor când era selecţioner). Dacă consideraţi că FC Botoşani şi FC Argeş sunt echipe mici, nu putem să continuăm. Nu putem face aceste mizerii. Eu, Cosmin Contra şi Edi aveam 18 criterii de selecţie la naţională”, a spus Mirel Rădoi, în cadrul unei conferinţe de presă.