Mirel Rădoi, antrenorul Universităţii Craiova, s-a răfuit cu dinamoviştii la conferinţa de presă de după jocul Universitatea Craiova – Dinamo 2-2.
După un joc tensionat de o controversă de arbitraj, Mirel Rădoi a venit cu o „palmă” pentru dinamoviști și la conferința de presă de după joc.
Pe care i-a acuzat că s-au bucurat prea tare pentru un singur punct obținut la Craiova, în condițiile în care echipa din Bănie a jucat în 10 oameni în finalul partidei.
Antrenorul a i-a înţepat pe „câini” şi a spus că echipa lui Zeljko Kopic nu a fost în stare să câştige nici măcar cu un om mai puţin pe teren, „12, 13, câţi aţi fost”, aluzie la controversa arbitrilor la partida din Bănie.
”S-a terminat meciul. Nu aţi fost în stare să ne bateţi 11 contra 10 sau 12, 13, câţi aţi fost. Pe mine m-a bucurat că la final am văzut bucuria aia pentru un punct cu Universitatea Craiova în 10 oameni. Asta înseamnă că am fost tari.
Chiar devenim o echipă bună, chiar încep să se teamă de noi. În momentul în care tu cânţi aşa ţi te bucuri că ai câştigat un punct în deplasare 11 contra 10, pentru mine a fost un moment de satisfacţie când am auzit. Sincer că spun. D-asta îmi şi felicit jucătorii pentru atitudine, pentru determinare, pentru felul în care au interpretat anumite momente. Chiar am arătat ca o echipă europeană”, a declarat Mirel Rădoi la conferinţa de presă.
Universitatea Craiova – Dinamo s-a terminat 2-2, după golurile marcate de Musi şi Pop, respectiv Teles şi Badelj.