Mirel Rădoi pleacă de la Universitatea Craiova? Remiza cu Chindia Târgoviște a fost picătura care a umplut paharul în Bănie

Gabriel-Alexandru Ioniță 30.11.2022, 12:26
Mirel Rădoi pleacă de la Universitatea Craiova? Remiza cu Chindia Târgoviște a fost picătura care a umplut paharul în Bănie

Mirel Rădoi a „inflamat spiritele” la Universitatea Craiova în momentul în care a exclus din lot patru jucători importanți. Este vorba despre Andrei Ivan, Jovan Markovic, Sergiu Hanca și Ionuț Vînă. De atunci, formația din Bănie nu a mai câștigat niciun meci. Oltenii au reușit doar două rezultate de egalitate, 2-2 cu Rapid și 1-1 cu Chindia Târgoviște. Ambele în deplasare, în campionat.

Va fi Mirel Rădoi „lucrat” de jucători la Universitatea Craiova?

Astfel, în urma acestor evenimente, au început să se lanseze în spațiul public tot felul de teorii. Una dintre ele, lansată de jurnalistul Bogdan Cosmescu, susține că jucătorii Universității Craiova ar putea încerca să îl „lucreze” pe Mirel Rădoi. Adică să „o lase mai moale” în timpul meciurilor, pentru ca echipa să nu obțină rezultatele așteptate, și astfel conducerea să îl demită pe antrenor.

Această ipoteză a fost dezbătută de jurnalist, în direct la Orange Sport, cu Mihai Stoica. Managerul general de la FCSB nu crede însă că teoria aceasta este una plauzibilă.

Cum a decurs dialogul dintre cei doi:

Cosmescu:

-Şi dacă e varianta B: sacrifică rezultate ca să îl ‘cureţe’ pe Rădoi?

MM:

-Eu nu cred asta.

Cosmescu:

-Nu ştiu, există şi această variantă B. De varianta asta am mai auzit. Patronatul (n.r. să îl cureţe). Tu să pierzi vreo patru… să ai un punct până în iarnă. Asta e şi vezi tu ce faci.

MM:

-Eu îl cunosc pe Mirel, niciodată… nu e genul care s-ar crampona într-un contract, sub nicio formă, dar nu cred că e asta. Ştiu că şi l-au dorit foarte mult, Mihai Rotaru şi l-a dorit foarte mult.

Cosmescu:

-Crezi că au acceptat toţi jucătorii? Adică Ivan şi Markovic nu au prieteni acolo? Care să fie supăraţi că ei au păţit chestia… hai că Hanca şi Vînă…

MM:

-Eu zic că nu, eu zic că nu există aşa ceva. Ştii ce se întâmplă, să ai prieteni care ce, să te vrea în echipă cumva… sare el sau cum?

Cosmescu:

-Nu să sară, >.

Mihai Stoica a încercat să îi ia apărarea lui Mirel Rădoi

Anterior, Mihai Stoica sugerase că decizia lui Mirel Rădoi de a-i exclude din lot pe cei patru jucători ar trebui să îi facă pe aceștia să își schimbe atitudinea. Doar Andrei Ivan a fost reprimit în lot între timp, dar a intrat pe teren abia în minutul 75 al meciului cu Chindia, în locul lui Rivaldinho.

Ai luat nişte decizii şi atunci aştepţi să vezi rezultatul acestor decizii. Deocamdată rezultatele nu pot fi altele decât rezultatele echipei, iar rezultatele echipei sunt… Ai condus 2-0 (n.r. la meciul cu Rapid) într-o deplasare foarte grea şi ai făcut 2-2.

Poate era un rezultat bun dacă nu avea 2-0. Şi aici (n.r. la meciul cu Chindia) e o echipă care e pe val. Chindia nu a arătat bine. Poate cu Mioveni a arătat asemănător, în rest a jucat foarte bine toate meciurile, a avut ritm, a avut posesie.

Eu cred că se vor vedea (n.r. consecinţele deciziei lui Rădoi în prestaţiile lui Ivan şi Markovic). Nu am auzit până acum, de când sunt în fotbal, să iei o măsură de genul ăsta şi să nu vezi rezultate în viitorul apropiat. Jucătorii sunt disperaţi să joace”, a spus Mihai Stoica în cadrul aceleiași emisiuni.

Urmăriți Playsport.ro și pe