România a picat într-o grupă cu Elveția, în preliminariile Campionatului European din Germania, de peste doi ani. Oficialii naționalei s-au bucurat, considerând că vor avea o misiune facilă pentru calificre.
Realitatea însă pare una dură. Elveția a făcut o figură frumoasă până acum la Campionatul Mondial din Qatar, iar meciul cu Elveția, terminat cu victoria sud-americanilor, a demonstrat puterea pe care o au viitori adversari ai României.
Mihai Stoica, managerul general al FCSB a avut o reacție ironică, după prestațiile Elveției. Acesta a găsit soluția ca să îi învingem pe ”rossocrați”.
„Ca să batem Elveția, trebuie să ne punem șorturi albastre. În rest, stăm bine pe culori!”, a scris Mihai Stoica, pe Facebook.
Timp de mai bine de 65 de ani, Elveția a păstrat ”premiul” de cea mai slabă națională de la mondial. Acum, a venit rândul celor din Qatar să poarte acest titlu.
Qatar a depășit un record ce datează din 1954 și a devenit cea mai slabă gazdă din istorie. în urmă cu 68 de ani, Elveția, gazdă a Cupei Mondiale, era eliminată din faza grupelor cu doar două puncte. Doar trei naționale-gazde au fost eliminate direct din grupe: Qatar, Elveția și Africa de Sud, în 2010.
Antrenorul lui ”U” Cluj, Eugen Neagoe se teme de Elveția, națională calificată la Campionatul Mondial din Qatar. Acesta spune că suntem mult inferiori naționalei lui Yann Sommer.
”Dacă ne uităm la Elveția, suntem destul de departe de jocul pe care îl joacă. Ar trebui să fim realiști. Părerea mea este că nu avem nicio șansă la primul loc și să ne gândim la locul doi.
Eu când eram în staff-ul lui Victor Pițurcă la echipa națională, noi am jucat un joc amical cu cei din Elveția și am câștigat cu 1-0. Dar Elveția nu era echipa de acum. Acum este mult mai valoroasă. Chiar dacă și atunci erau mai buni decât noi, am reușit să câștigăm. Cred că undeva în 2012, și Gicu Grozav a marcat.
Elveția, în acest moment, este foarte puternică, foarte bine organizată. Din punctul meu de vedere, după această victorie, ei se vor califica mai departe, chiar dacă fac parte dintr-o grupă extrem de dificilă.
În mare formează aceeași echipă ca la EURO 2020. Dacă vă mai aduceți aminte a fost condusă la două goluri de Franța, a revenit și s-a calificat. Este o echipă care poate juca foarte bine împotriva oricărui adversar
Până la urmă, poți să scoți un rezultat bun contra Elveției. Nu va fi ușor absolut deloc. Acum, povești am auzit foarte multe. Cu tot respectul pentru fostul selecționer venit din Germania (n.r. – Christoph Daum), când a venit la noi a zis că va ataca și când nu va avea mingea. Eu nu știu dacă este posibil acest lucru.
Va fi dificil să ne luăm la luptă din primul minut cu elvețienii. Cred că trebuie să fim o echipă foarte bine organizată și să profităm de spațiile care se vor crea. Mie îmi plac foarte mult Akanji și Xhaka, care pot juca la oricare echipă din lume.
Nu știu ce jucători de la noi pot depăși cu ușurință asemenea doi fotbaliști. Selecționerul trebuie să-și facă teme foarte bine pentru a obține un rezultat bun contra Elveției”, a declarat Eugen Neagoe.
25 martie 2023
ora 19:00 Belarus – Elveția
ora 21:45 Andorra – ROMÂNIA, Israel – Kosovo
28 martie 2023
ora 21:45 ROMÂNIA – Belarus, Kosovo – Andorra, Elveția – Israel
16 iunie 2023
ora 21:45 Kosovo – ROMÂNIA, Belarus – Israel, Andorra – Elveția
19 iunie 2023
ora 21:45 Elveția – ROMÂNIA, Belarus – Kosovo, Israel – Andorra
9 septembrie 2023
ora 19:00 Andorra – Belarus
ora 21:45 ROMÂNIA – Israel, Kosovo – Elveția
12 septembrie 2023
ora 21:45 ROMÂNIA – Kosovo, Israel – Belarus, Elveția – Andorra
12 octombrie 2023
ora 21:45 Belarus – ROMÂNIA, Andorra – Kosovo, Israel – Elveția
15 octombrie 2023
ora 19:00 Elveția – Belarus
ora 21:45 ROMÂNIA – Andorra, Kosovo – Israel
18 noiembrie 2023
ora 19:00 Belarus – Andorra
ora 21:45 Israel – ROMÂNIA, Elveția – Kosovo
21 noiembrie 2023
ora 21:45 ROMÂNIA – Elveția, Andorra – Israel, Kosovo – Belarus