Adrian Mititelu (56 de ani), patronul FCU Craiova, se află într-un conflict deschis cu Mihai Rotaru (52 de ani), dar este ferm convins că Edi Iordănescu a comis o mare greșeală prin neconvocarea lui Alexandru Mitriță (29 de ani) în lotul preliminar pentru EURO 2024.
Mitriță, considerat cel mai în formă atacant de la Universitatea Craiova, a fost omis din selecție, deși a avut un sezon remarcabil în SuperLiga României, marcând 16 goluri.
Adrian Mititelu a făcut o paralelă cu o situație similară din trecut, când tatăl actualului selecționer, Anghel Iordănescu, a luat o decizie controversată în 1994, neconvocându-l pe Gheorghe Craioveanu pentru Mondialul din America. În schimb, l-a preferat pe Marian Ivan de la FC Brașov.
„După 30 de ani, din nou o nedreptate! În 1994, cu ocazia turneului final nord-american, Gică Craioveanu, jucătorul FOTBAL CLUB UNIVERSITATEA CRAIOVA, golgheterul ROMÂNIEI în sezonul 93-94, și un sportiv în mare formă la acel moment, era lăsat acasă de selecționerul de atunci, Anghel Iordănescu. Dl. Iordănescu a preferat, în dauna lui Gică, să-l includă în lotul pentru America pe mai puțin talentatul Marian Ivan”, a declarat Adrian Mititelu.
Edi Iordănescu nu a oferit motive clare pentru excluderea lui Mitriță, dar există informații despre un posibil conflict între cei doi, declanșat după ce Mitriță și-ar fi criticat colegii în urma unui meci împotriva Muntenegrului. De atunci, selecționerul a decis să nu mai conteze pe el.
Mititelu a continuat: „După 30 de ani, cu IORDĂNESCU JR la timonă, un alt jucător oltean, Alexandru Mitriță, este ignorat nemeritat, deși se afla într-o formă foarte bună la echipa lui de club, chiar dacă această echipă nu este Știința, cum eronat are impresia Alex. Mitriță este un fotbalist care în mod firesc ar fi trebuit să fie acolo printre tricolori, dacă ar fi contat forma sportivă și calitățile tehnice evidente ale jucătorului. Din păcate, cred că au primat fenomene și criterii ce țin de lucruri fără vreo legătură cu echitatea și meritul sportiv”.
Prin aceste declarații, Mititelu și-a exprimat dezamăgirea față de decizia selecționerului, subliniind importanța meritului sportiv și a echității în selecția pentru echipa națională.
PORTARI: Florin Niță (Gaziantep | Turcia, 20/0), Horațiu Moldovan (Atletico Madrid | Spania, 10/0), Ștefan Târnovanu (FCSB, 1/0), Răzvan Sava (CFR Cluj, 0/0)
FUNDAȘI: Andrei Rațiu (Rayo Vallecano | Spania, 16/1), Vasile Mogoș (CFR Cluj, 5/0), Radu Drăgușin (Tottenham | Anglia, 15/0), Bogdan Racovițan (Rakow | Polonia, 1/0), Adrian Rus (Pafos | Cipru, 19/1), Ionuț Nedelcearu (Palermo | Italia, 26/2), Andrei Burcă (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 27/1), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 34/2)
MIJLOCAȘI: Deian Sorescu (Gaziantep | Turcia, 16/0), Marius Marin (Pisa | Italia, 16/0), Alexandru Cicâldău (Konyaspor | Turcia, 36/4), Răzvan Marin (Empoli | Italia, 54/3), Nicolae Stanciu (Damac | Arabia Saudită, 68/14), Adrian Șut (FCSB, 1/0), Darius Olaru (FCSB, 16/0), Constantin Grameni (Farul Constanța, 0/0), Dennis Man (Parma | Italia, 22/7), Valentin Mihăilă (Parma | Italia, 19/4), Ianis Hagi (Deportivo Alaves | Spania, 33/5), Florinel Coman (FCSB, 13/1)
ATACANȚI: Denis Drăguș (Gaziantep | Turcia, 9/2), George Pușcaș (Bari | Italia, 41/11), Denis Alibec (Muaither | Qatar, 37/5), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 1/0)