MM Stoica a rămas și el surprins de declarațiile căpitanului Florin Tănase după remiza cu U Cluj. Atacantul vicecampionilor s-a plâns de subțirimea lotului celor de la FCSB. Tănase a fost contrat de patronul Gigi Becali, dar și de managerul Stoica.
FCSB nu a arătat deloc bine în primul meci și apele deja s-au tulburat în tabăra vicecampioanei. Cel mai vehement a fost Gigi Becali, care a dat cu jucătorii de pământ și i-a criticat pe toți, mai ales pe Florin Tănase. Acesta se plânsese de lotul pe care îl consideră insuficient, lucru care i-a enervat pe șefii clubului. După Becali, nici managerul Mihai Stoica nu l-a menajat pe Tănase.
Este un băiat foarte inteligent, dar ce zice acum nu are niciun sens. Chiar nu înțeleg cum a putut să zică așa ceva, o să îi explic și lui. Păi tu vorbești de lot după o etapă? Dacă treceau 10 runde, aveam absenți, accidentați, suspendați, mai ziceam. Dar așa, după niciun meci chiar nu are nicio noimă ce zice el. Păi nu a jucat niciun copil, de ce te plângi? De aceea am făcut noi egal cu Cluj, că avem copii în lot, a declarat Stoica, la Orange Sport
Florin Tănase a stârnit mânia lui Becali, după ce s-a plâns de calitatea lotului vicecampioanei.
„Un joc modest al nostru, chiar dacă am avut câteva șanse. Trebuia să pasăm mai mult, nu am făcut-o. Ei au jucători cu experiență, dar nu pot să spun că ne-au surprins. Felicitări lor, antrenorului, au făcut un joc bun. Poate și noi greșim din poziționare. M-a deranjat că nu am jucat, nu am pasat.
Șerban este și el un copil, a luat acel cartonaș la începutul meciului, nu putem să îi dăm în cap. Am așteptat cu emoții unele decizii (VAR – n.r.). Poate că am avut și penalty, dar noi trebuia să jucăm mult mai mult. Probabil și lotul pe care îl avem nu este atât de numeros pe cât ar trebui să fie. Multă lume spune lot, lot, dar noi avem și mulți copii. Trebuie să fim realiști. Multă lume spune că FCSB, cel mai bun lot. De unde? Suntem putini.
Dacă vom juca ca în seara asta, nu vom avea nicio șansă în Conference League. Este dificil, trebuie să analizăm și să jucăm cum o făceam în sezonul trecut”, a spus Florin Tănase la finalul partidei.