Simona Halep se află de ceva vreme departe de turneele pe care le adoră. Poate că cea mai mare dezamăgire pentru ea a fost absența de la Wimbledon, competiție câștigată în ediția trecută. Sportiva a mărturisit momentul oribil pe care l-a trăit în timpul acestei competiții și de care are cea mai mare oroare.
Jucătoarea de tenis din România care ocupă acum locul 9 WTA își amintește cu plăcere câștigarea marelui trofeu de la Wimbledon. Simona Halep a mărturisit faptul că după reușita de la Londra și-a luat 7 zile de concediu pentru a face ceea ce-i place cel mai mult.
Atunci când am câștigat la Wimbledon mi-am luat o vacanță de 7 zile în care am stat și pur și simplu m-am bucurat de viață. Nu îmi mai păsa de nimic, admiram răsăritul din barcă, asta îmi place cel mai mult în timpul liber”, a povestit Simona Halep.
Performanța jucătoarei de tenis din Constanța a necesitat multe sacrificii, însă un moment de care are oroare nu o să-l poată uita niciodată. Cu toate acestea, recunoaște că acel lucru a reprezentat și cheie succesului. Totul ar fi început după ce Simona Halep a pierdut un pariu cu Darren, antrenorul ei.
Baia cu gheață! Îmi place cel mai mult pe lume asta… Ba nu (n.r. – râde)! Am glumit, nu îmi place deloc să fac baie cu gheață, dar la Wimbledon am făcut în fiecare zi și poate de asta am și câștigat turneul. De fapt, cred că am pierdut un pariu cu Darren și am fost nevoită să fac baie cu gheață zilnic!”, a spus Simona pentru WTA.
Simona Halep lipsește din competițiile de tenis după ce s-a accidentat la Roma. Aceasta a apucat să participe doar la șase turnee în acest an, lucru care a făcut-o să coboare din topul jucătoarelor de tenis cu cele mai mari încasări. Ea se află doar pe locul 35 în clasamentul câștigurilor din 2021.
Sorana Cîrstea ocupă locul 29, cu încasări în 2021 de 618.514 dolari. În schimb, rivala sa a acumulat în acest sezon 535.766 dolari. Jucătoarea de tenis din Târgoviște a reușit această performanță deoarece a ajuns în optimi la Roland Garros și în turul trei la Wimbledon. Mai exact a primit 222.915 de dolari la competiția de la Paris și 159.225 de dolari la Londra.
Iubita lui Ion Ion Țiriac este fără îndoială în cea mai bună perioadă a carierei sale. De la începutul anului ea a reușit performanțe deosebite în turneele la care a participat. Din păcate în turul ea a suferit o accidentare în timpul partidei pierdute în fața britanicei Emma Răducanu. Sori o să lipsească o perioadă de pe teren.