Gigi Becali a dezvăluit motivele pentru care FCSB a votat cu Răzvan Burleanu, la ultimele alegeri pentru FRF. Omul de afaceri este cunoscut ca un contestatar al președintelui.
Răzvan Burleanu a fost ales cu unanimitate de voturi președinte al FRF, în ciuda dezastrului pe care îl traversează fotbalul românesc. Va fi al treilea mandat pe care acesta îl va avea la „Casa Fotbalului”. Deși a fost ales de cei 266 de membri prezenţi dintre cei 278 afiliaţi, Burleanu nu duce lipsă de critici. Unul dintre aceștia a fost, de-a lungul timpului, Gigi Becali.
În ciuda opoziției manifestate anterior alegerilor, patronul FCSB nu a votat împotriva curentului. Omul de afaceri i-a dat „libertate de acțiune” lui Vali Argăseală, iar explicația este una… în spiritul locului.
„Nici nu m-a interesat! Dacă era, îi ziceam lui Vali: Bă, nici nu te duci deloc. Păi te duci la circ? Dacă el candidează de unul singur, de ce să te mai duci? Pentru ce să votez împotrivă? Vali se duce cu ei pe la Israel, în deplasări, e prieten cu ei…
Îl las în pace, țin la Vali și dacă el e prieten cu ei, de ce să stric asta? Nu puteam să-i zic lui Vali să voteze împotrivă. Nu mă mai interesează nimic ce e nedrept. Nu mai primesc nedreptatea, că nu vreau”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.
Noi dăm milioane de euro, dar vine Burleanu și spune: Eu comand! Tu trebuie să faci cum scrie în statut, dar ai tirania în tine!
Lasă Comitetul Executiv să fie Comitet Executiv, lasă tirania conducerii! Nu vedeți unde am ajuns cu fotbalul? Ei, din slujitori se cred stăpâni. De ce a stat Burleanu atâția ani? Tiranie! A făcut ca Putin,
Gigi Becali, la ProX, înaintea alegerilor FRF.
Jean Vlădoiu (53 de ani) este convins că fotbalul românesc va arăta altfel după mandatele lui Răzvan Burleanu. Managerul lui FC Argeș a lucrat pentru mai mult timp la FRF și spune că l-ar fi ales în orice condiții pe Răzvan Burleanu.
„Nu am fost reprezentantul clubului la alegerile pentru președinția FRF, dar mi-am dat acordul pentru alegerea domnului Burleanu. Oricum, alegerea a fost ușoară, pentru că a fost singurul candidat. Dar, chiar dacă ar fi fost 10 candidați, tot pe Răzvan Burleanu îl alegeam.
Am lucrat în cadrul FRF timp de 11 ani și îi știu bine pe oamenii de acolo. Cunosc foarte bine cum se lucrează acolo, ce se dorește pe viitor și ce condiții se oferă jucătorilor de la loturile naționale, așa că nu am avut nicio ezitare să îl susțin pe Răzvan Burleanu și echipa lui. Știu că vor doar binele fotbalului românesc”, a spus Vlădoiu.