Mihai Stoica a exclus varianta unei aduceri a lui Marius Croitoru la FCSB din vara anului următor. Tehnicianul în vârstă de 42 de ani nu va primi o ofertă de a antrena echipa roș-albastră, iar MM a dezvăluit și care este motivul din spatele deciziei.
Marius Croitoru este foarte apreciat de conducerea clubului FCSB și cu siguranță va ajunge într-o bună zi să colaboreze cu Gigi Becali și Mihai Stoica.
De altfel, el a fost dorit și recent de finanțatorul echipei roș-albastre, însă mutarea a picat din cauza faptului că nu are Licență UEFA Pro. În acest context, Gigi Becali l-a preferat pe Leo Strizu, care deține licența respectivă, în parteneriat cu Mihai Pintilii, care se ocupă efectiv de pregătirea echipei.
Întrebat despre care ar fi șansele unei aduceri a lui Marius Croitoru din vară, Mihai Stoica a spus că nu se pune problema de așa ceva. Antrenorul în vârstă de 42 de ani nu va fi ofertat de FCSB până nu își va obține toate actele necesare pentru a pregăti o echipă din primul eșalon:
„Nu a fost nicio discuţie. Cum să vină în vară, dacă noi suntem în iarnă. Nu s-a discutat. Are licenţă? Cu A nu conduci echipa în Liga 1. Cu A, stai pe bancă. Poţi să conduci. La oricine se poate, numai la noi nu se poate. Nu contează asta.
E supraapreciat aportul pe care îl are un antrenor în timpul meciului. Discutăm ce indicaţii pleacă de pe bancă… nimeni nu aude nimic. În momente de respiro da, dar poate să discute oricine”, a transmis Mihai Stoica, la Orange Sport.
În ciuda faptului că nu are Licență UEFA Pro, Marius Croitoru a pregătit trei echipe în Superliga. Pe FC Botoșani (2019 – 2022), FC U Craiova (iunie – octombrie 2022) și FC Argeș (octombrie 2022 – pezent).
Gigi Becali a fost impresionat de Marius Croitoru încă de pe vremea când antrenorul o pregătea pe FC Botoșani. Croitoru a descoperit numeroși fotbaliști cu potențial la echipa moldoveană, iar unii dintre ei au ajuns ulterior sub comanda lui Gigi Becali.
Capacitatea tehnicianului de a vedea potențialul în fotbaliști l-a fascinat pe Gigi Becali. La începtul anului 2022, când Marius Croitoru încă nu plecase de la FC Botoșani, finanțatorul FCSB declara:
„Croitoru are un dar special, nu putem să ne dăm seama ceea ce face el. A mai fost Keyta, l-am vrut și pe ăla, n-am putut să-l iau! Cum să-i vinzi (n.r. – jucătorii) și să scoți alții?
E un dar special al lui, ceea ce face el, doar el poate! A fost și el pe listă, el și Poenaru. Ei doi sunt pe lista mea ca viitori antrenori”, declara Gigi Becali, la TV Digi Sport.