Șoferii români riscă să rămână fără carnetul de conducere dacă se angajează într-o depășire neregulamentară. Puțin știu însă că agenții de la Brigada Rutieră sunt îndreptățiți să îi lase fără permis în cazul în care ei ajung să termine această manevră pe linia continuă, din diverse motive.
Depăşirea pe linia continuă este permisă numai în anumite cazuri. Regulile de circulație sunt extrem de simple și, în totalitatea lor, trebuiesc respectate de toți participanții la trafic. Există însă și persoane care nu țin cont de prevederile aflate în vigoare, mai ales când se află într-o cursă contratimp și se grăbesc să ajungă la destinație.
Un polițist din Oradea le-a explicat urmăritorilor săi că agenții de la circulație au tot dreptul să le suspende permisul în cazul în care îi surprind în timp ce execută o depășire și calcă linia continuă în momentul în care revin pe banda lor, chiar și fără intenție.
Riști să rămâni fără permisul de conducere în această situație în care tu ai început depășirea pe linia discontinuă, dar atunci când o termini și revi pe sensul tău ai călcat linia continuă? Ei bine, răspunsul este: ”Da, vei rămâne fără permisul de conducere, pentru că se consideră depășire neregulamentară.
”Adică ai încălcat marcajul continuu. Legea așa spune, că tu, atunci când faci depășirea, n-ai voie să calci marcajul continuu, și nu se referă doar la acel marcaj când te angajezi în depășire, ci și la acel marcaj când revi din depășire pe sensul tău de mers. Și la fel trebuie să te asiguri că ai terminat și ai revenit complet pe sensul tău de mers, înainte să treci de indicatorul care interzice depășirea și vedem că șoferul nostru, când a trecut pe lângă acest indicator, era pe sens opus.”, a transmis Octavian Perţea, ofiţer în cadrul Poliţiei Municipiului Oradea.
Tavi Perţea a mai spus că se întâmplă destul de des ca șoferii români să le spună polițiștilor de la Rutieră că au călcat marcajul continuu la revenirea pe sensul lor de mers din cauza altor participanți la trafic și că nu au avut suficient timp să execute manevra așa cum prevede legea. El a punctat că nimeni nu trebuie să se angajeze într-o depășire dacă nu este ferm convins că are suficient timp să revină în siguranță pe sensul său de mers.
Nu are importanță când spunem noi ”Domne`, nu am apucat să revin, că cel din fața mea avea o viteză mare și eu de unde să știu că vine linie continuă, că nu se vede!”. Ba trebuie să te asiguri corespunzător! Trebuie să te uiți și să anticipezi, în funcție de mașina pe care o ai, de vizibilitate, dacă apuci să termini această manevră înainte să înceapă marcajul continuu.
”Dacă consideri că nu ai timp, nu te angajezi în depășire, iar dacă marcajele sunt pe orizontală și poți să spui că nu le vezi de la distanță, ai indicatoarele care sunt pe verticală și poți să te uiți atent și trebuie să urmărești acest lucru, pentru că în această situație șoferul nostru, dacă este identificat de polișiști, va rămâne fără permisul de conducere pentru 60 de zile.”, a mai spus polițistul din Oradea.
La final, agentul de poliție a spus că șoferii care rămân fără permis pentru două luni au dreptul să ceară redobândirea carnetului după 40 de zile, dar pentru a beneficia de acest lucru trebuie să descarce o aplicație și să depună o cerere în acest sens.
Dacă ai rămas fără permis, descarcă aplicația „Redobândire permis”, a mai spus el.