Jose Mourinho (61 de ani) continuă să fie dat afară pe bandă rulantă de la echipele pe care antrenează. A dezamăgit și la Roma, după Tottenham, Manchester United, Chelsea și Real Madrid. Îndepărtat și din capitala Italiei, portughezul a fost protagonistul unui episod tensionat.
„The Special One” pare că nu-și mai găsește locul în fotbalul european. Marți, 16 ianuarie, cu zece zile înainte de ziua sa de naștere, a fost dat afară de proprietarul american al clubului, Dan Fiedkin. Patronul și președintele Romei s-a întors luni seară în Capitală. Marți i-a transmis un mesaj lui Mourinho, pe care l-a chemat în birou, acolo unde a și transmis antrenorului că-l demite. Potrivit CorriereDelloSport, au urmat multe reproșuri și jigniri. Niciunul dintre cei doi nu și-a asumat poziția rușinoasă din clasament, locul 9, la 22 de puncte în spatele celor de la Inter.
Discuția a avut loc în jurul orei 8-9 dimineața. Demiterea a fost comunicată oficial, în media, la ora 9:30.
Jose Mourinho a impresionat în prima parte a carierei, la FC Porto, Chelsea și-n primul mandat de la Real Madrid. Apoi, a urmat un puternic declin. Portughezul a fost dat afară pe bandă rulantă, pe unde a fost. Pentru cele două demiteri de la Chelsea, una de la Real Madrid, una de la Roma, una de la Spurs și alta de la Manchester United, antrenorul a primit în jur de 94 de milioane de euro, în baza clauzelor din contracte.
Iată cum arată „extrasul” demiterilor: