Mutu i-a transmis un mesaj public lui Rareș Ilie: „Să nu și-o ia în cap”

Octavian Vasilescu / 28.04.2022, 19:15
Mutu i-a transmis un mesaj public lui Rareș Ilie: „Să nu și-o ia în cap”

Antrenorul de la Rapid, Adrian Mutu (43 de ani), i-a transmis un mesaj direct mijlocașului Rareș Ilie (19 ani) la ultima conferință de presă.

Rapid va înfrunta Chindia Târgoviște, vineri, de la ora 20:30. Partida din play-out va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe site-ul Playsport.ro.

Rareș Ilie este pe val în acest moment, dar Adrian Mutu i-a transmis să rămână cu picioarele pe pământ, pentru că deocamdată nu a realizat nimic.

Adrian Mutu, mesaj pentru Rareș Ilie

Mă bucur că a dat multe goluri de când am venit eu. Am grijă de el şi îl ţin cu picioarele pe pământ, ca un părinte, ca să spun aşa, moral şi o bătăiţă preventivă, ca să nu şi-o ia în cap.

Dar el este un băiat inteligent, se vede că provine dintr-o familie serioasă şi cu anumite principii, de aceea modul lui de a se comporta este unul corect, de profesionist, şi trebuie să continue.

Îi spun public că nu s-a întâmplat nimic, nu a obţinut nimic şi trebuie să continue pe acest drum, pentru că abia de acum încolo pretenţiile au crescut în ceea ce-l priveşte. Aşteptările de la el vor fi şi mai mari”, a spus Adrian Mutu, citat de Digi Sport.

Rareș Ilie poartă tricoul cu numărul 10 la echipa națională. În acest sezon a bifat 35 de meciuri oficiale, a înscris șase goluri și a livrat nouă pase decisive.

Antrenorul Adrian Mutu (43 de ani) a câștigat toate meciurile pe banca Rapidului: 1-0 vs Academica Clinceni, 3-1 vs Dinamo, 1-0 vs Academica Clinceni, 3-0 vs FC Botoșani, 2-0 vs UTA, 8-0 vs Gaz Metan Mediaș și 1-0 vs Sepsi OSK.

VIDEO Conferința de presă a lui Adrian Mutu

Clasament play-out

Rapid este lider în play-out, iar o victorie cu Chindia ar însemna un nou pas spre câștigarea acestui mini-campionat. Giuleștenii vor să ajungă la barajul pentru UEFA Conference League.

  1. Rapid – 38 pct
  2. FC Botoșani – 35 pct.
  3. Sepsi OSK – 33 pct
  4. UTA – 29 pct.
  5. U Craiova 1948 – 28 pct.
  6. CS Mioveni – 28 pct.
  7. Chindia Târgoviște – 22 pct.
  8. Dinamo – 13 pct.
  9. Academica Clinceni – minus 5 pct.
  10. Gaz Metan Mediaș – minus 29 pct.