”N-am recuperat nicio minge, am ales soluții greșite, vrem să-i driblăm pe toți”. Titularul lui CFR Cluj n-a mai menajat pe nimeni după eșecul din Giulești

Ioan Valentin Oprea 25.09.2023, 23:33
”N-am recuperat nicio minge, am ales soluții greșite, vrem să-i driblăm pe toți”. Titularul lui CFR Cluj n-a mai menajat pe nimeni după eșecul din Giulești

Mario Camora, căpitanul CFR-ului, nu şi-a putut ascunde dezamăgirea după eşecul din Giuleşti, scor 1-3.

Experimentatul fotbalist în vârstă de 36 de ani crede că trupa din Gruia a practicat un fotbal de calitate în primele 45 de minute, dar recunoaşte, pe de altă parte, că fosta campioană nu s-a mai ridicat la nivelul derby-ului în partea secundă.

Oamenii de atac ai CFR-ului au fost aspru criticaţi de Camora. Acesta a transmis că e nevoie de mai puţin egoism pe faza de construcţie şi a vorbit în termeni negativi despre încercările unora din coechipierii săi de a lua acţiunile pe cont propriu.

Prima repriză echilibrată, dar repriza a doua am fost total dominați. Trebuie să felicităm Rapiuld. Noi am pierdut mijlocul, nu am recuperat nicio minge, când trebuie să dăm pasă în față, alegem altă soluțuie, când avem trei adversari în față, vrem să-i driblăm pe toți”, a declarat Camora, la flash-interviul de la Digi Sport.

Cere timp ca echipa să devină omogenă

Fundaşul lateral e de părere că titlul încă se joacă, iar în lupta pentru prima poziţie se va implica şi Rapidul. Camora afirmă că e nevoie ca jucătorii CFR-ului să strângă rândurile, iar erorile din defensivă trebuie reglate urgent.

Trebuie să ne revenim. Eram încrezători la pauză, dar noi nu am început meciul bine nici în prima parte, nici în a doua. Rapid este o echipă candidată la titlu, dar se va juca. E un semnal de alarmă pentru noi. Trebuie să analizăm și să lucrăm ce nu a fost bine. Nu a ieșit nimic nici în apărare, nici în atac. Nu e nimic pierdut, suntem toți acolo, sus”, a rămas totuşi optimist Camora.

În final, fotbalistul de 36 de ani a subliniat că e nevoie de timp ca formaţia de la poalele Feleacului să devină omogenă. Camora atrage atenţia că echipa a trecut prin transformări importante de efectiv în perioada de mercato din vară, iar antrenorul principal, Andrea Mandorlini, nu a apucat încă să stabilească toate traseele de joc.

S-au schimbat mulți jucători, ăsta e adevărul, trebuie să fim împreună, acum se văd caracterele”, a fost mesajul lui Camora pentru conducere şi pentru fanii din Gruia.

Urmăriți Playsport.ro și pe