Rapid a intrat într-o nouă eră odată cu cooptarea în rândul acționarilor a lui Dan Șucu (60 de ani), în primăvara anului trecut. De atunci, gruparea din Giulești a reușit revenirea în primul eșalon, iar în sezonul actual echipa de lângă Podul Grant și-a propus o clasare pe podium.
După 13 etape disputate deja, Rapid se află pe locul 3, cu 23 de puncte, șapte mai puține față de liderul FCSB (30), astfel că echipa antrenată de Cristiano Bergodi se află momentan în grafic.
Florin Manea, agentul celui mai în vogă fotbalist român al momentului, Radu Drăgușin (23 de ani), despre care spune că va pleca cel mai târziu vara viitoare de la Genoa, deși suma de transfer este de 30 de milioane de euro, nu este de acord cu puterea de care dispune Victor Angelescu, celălalt acționar al clubului.
Angelescu a devenit acționar minoritar după ce Șucu a intrat în echipa de conducere, dar Manea susține că el este principalul factor decizional la Rapid.
”Venirea lui Șucu la Rapid a transformat mult echipa. Din punct de vedere al marketingului, al imaginii, saltul este uriaș. Ca să exiști, trebuie să vinzi. Steaua (n.r. – FCSB) a avut un marketing foarte bun și a avut și profit. Dacă va câștiga titlul și va ajunge într-o grupă europeană sigur va vinde.
Să sperăm că și la Rapid lucrurile vor decurge altfel. O să zică lumea că am adversitate față de el (n.r. – Victor Angelescu), dar nu de Rapid. Eu nu pot să-mi imaginez că un club de talia Rapidului are ca factor decizional la transferuri pe Victor Angelescu, cel care nu are nicio calificare în acest sens.
Nu decide Daniel Niculae, nu este în echipă cu Daniel Niculae, pentru că dacă era așa, era bine. El e miezul (n.r. – Victor Angelescu). Asta nu înțeleg eu și știu ce spun”, a dezvăluit Manea, un apropiat al celor de la Rapid.