După ce au asistat la premiera documentarului „Nasty”, producție care îi celebrează viața lui Ilie Năstase, mai multe vedete apropiate de fostul număr 1 mondial au petrecut până târziu în noapte într-un club din nordul Bucureștiului.
Alături de Năstase și de soția sa, Ioana, în club au fost Nadia Comăneci, precum și invitatul de gală Boris Becker. Prezentatoarea Știrilor PRO TV Andreea Esca și-a făcut și ea apariția, împreună cu mai mulți prieteni. Petrecerea a ținut până la primele ore ale dimineții. După ce party-ul s-a terminat, Nadia și-a jucat rolul de gazdă până la capăt. L-a condus pe Becker la hotel, apoi s-a retras spre casă. Imaginile „ieșelii” de marți seară au fost surprinse de jurnaliștii de la SpyNews.
La premiera filmului „Nasty”, are a avut loc la Sala Palatului din București, au mai participat și Ion Țiriac sau Gheorghe Hagi, dar cei doi nu au mai rămas și la evenimentul de după difuzarea producției.
„Nu ştiu ce a însemnat Ilie Năstase pentru tenis. Să spună cei care m-au văzut. Eu ştiu doar că mi-am făcut treaba mea. Melodia din film este ‘My way’, adică am făcut cum am vrut eu… şi sunt foarte mulţumit, pentru că mai mult de numărul 1 nu puteam să fiu”, a spus Ilie Nătase pe scenă.
Hagi a elogiat și el impactul pe care l-a avut Năstase pentru evoluția sportului din România:
„Pentru mine, pentru toţi din generaţia mea, Ilie Năstase a fost un idol. El ne-a inspirat, ne-a arătat că poţi fi cel mai bun. A reprezentat România la cel mai înalt nivel. A fost un sportiv de nota 10, a făcut la maximum tot ce a făcut pe teren. El, în afară de jucat tenis, avea şi o tehnică foarte bună. Atât cu racheta, cât şi cu mintea.
Mă bucur că s-a făcut acest film, sper să vină toată lumea şi să vadă un campion din toate punctele de vedere, tehnică, personalitate, creativitate, de toate.
E important că el a lăsat ceva în urmă, o amprentă, un exemplu foarte bun pentru cei tineri. Toţi cei care vor să devină jucători de tenis văd că se poate, se poate să ajungi cel mai bun. Ilie Năstase a fost un jucător de excepţie, un geniu, vedea lucrurile cu o secundă înaintea celorlalţi. Asta înseamnă să fii campion, să vezi lucrurile înaintea celorlalți”.