Nadia Comăneci se numără printre cele mai remarcabile sportive ale României, aducând onoruri țării noastre în gimnastică. La vârsta de doar 14 ani, în 1976, a devenit prima gimnastă care a obținut scorul perfect de 10 la Jocurile Olimpice de la Montreal.
În urmă cu câteva ore, în cadrul unei postări pe pagina ei de Facebook, Nadia Comăneci a transmis un mesaj emoționant și plin de recunoștință tuturor românilor cu ocazia Zilei Naționale a României.
„La mulţi ani, România! La mulţi ani, dragi români! În această zi de sărbătoare vă doresc multă, multă sănătate, urări de bunăstare, prosperitate şi succes. La mulţi ani, România! La mulţi ani, dragi români!”, a spus celebra fostă gimnastă într-un mesaj video.
View this post on Instagram
Nadia Comăneci este cea mai medaliată sportivă din România la Jocurile Olimpice. Nadia a câştigat nouă medalii la două ediţii de Jocuri, Montreal 1976 şi Moscova 1980: 5 de aur, 3 de argint, 1 bronz.
La rândul său, Gheorghe Hagi a transmis un mesaj de Ziua Naţională a României, el afirmând că românii au nevoie de succese deoarece acestea aduc bucurie, aduc fericire şi respect.
“Mesajul pentru noi toţi: avem nevoie de succese, pentru că succesele aduc bucurie, succesele aduc fericire, succesele aduc respect”, a transmis Gheorghe Hagi.
“Cred că românul are nevoie de cât mai multe lucruri în orice domeniu. Să iasă în evidenţă cei care excelează”, a adăugat el.