Petrolul Ploiești a promovat în Liga 1 după o pauză de șase ani. Antrenorul Nae Constantin (48 de ani) a avut un discurs superb la finalul meciului cu Concordia Chiajna, scor 2-0.
Nae Constantin antrena în urmă cu doi ani la Comuna Recea, iar acum a obținut promovarea în Liga 1. După meciul cu Concordia Chiajna, antrenorul Petrolului a vorbit despre performanța uriașă pe care a reușit-o la Ploiești.
Mi-e greu să-mi găsesc cuvintele. Nu știu cum pot să descriu ce s-a întâmplat. A fost un sezon început în condiții speciale și terminat în condiții speciale. Cel mai important este că oamenii se bucură. Sincer, nici eu nu îmi puneam speranțe la început, știind că s-a pierdut finanțarea. Am avut problemele noastre în play-off, mă așteptam să fie o cădere.
Ne-am făcut treaba, acum așteptăm să primim susținerea necesară. E important pentru mine, vă dați seama, dar este mai important pentru Petrolul și orașul Ploiești. Plusul nostru a fost familia pe care am format-o în vestiar. Am fost puternici, așa am promovat. Am terminat unde trebuie, la noi acasă, toate se întâmplă cu un anumit motiv în viață.
Îl așteptăm pe Budescu, de un an îl așteptăm lângă noi”, a spus Nae Constantin, după promovarea în Liga 1.
View this post on Instagram
Petrolul se întoarce în Liga 1 după șase ani de pauză. Ultima prezență a ploieștenilor pe prima scenă a fost în sezonul 2015/2016. Petrolul a terminat pe ultimul loc din play-out în acel sezon, cu doar patru puncte. Clubul era măcinat de mari probleme financiare, iar în vara anului 2016 a venit falimentul.
De-a lungul istoriei, Petrolul a mai câștigat de șapte ori campionatul din Liga 2: 1954, 1976-1977, 1981-1982, 1984-1985, 1988-1989, 2002-2003 și 2010-2011. „Lupii galbeni” pot triumfa pentru a opta oară în eșalonul secund, dacă vor obține un rezultat pozitiv și în ultima rundă, pe terenul celor de la Unirea Slobozia.
Etapa se încheie marți, cu meciul cu Universitatea Cluj – Hermannstadt. Dacă vor învinge, cei de la Universitatea Cluj vor promova direct în Liga 1.