Napoli a transferat un român de lotul național. Anunțul a fost făcut de gruparea italiană în urmă cu puțin timp

Gabriel-Alexandru Ioniță 31.01.2022, 15:02
Napoli a transferat un român de lotul național. Anunțul a fost făcut de gruparea italiană în urmă cu puțin timp

Napoli merge din nou pe mâna unui fotbalist român, la aproape un an și jumătate de la plecarea lui Vlad Chiricheș la Sassuolo. De această dată, echipa din sudul Italiei mizează pe un jucător foarte tânăr, cu un potențial extrem de mare.

Napoli a transferat un tânăr jucător român de mare perspectivă

Este vorba despre Luca Mihai, mijlocaș central în vârstă de numai 18 ani care a evoluat ultima dată pentru echipa Primavera a celor de la Bologna. Tot la acest nivel va juca în primă fază și pentru napoletani, însă oficialii clubului de lângă Vezuviu sunt extrem de încântați de mutarea realizată, pentru că văd în jucătorul român foarte mult potențial de dezvoltare pe viitor.

Luca Mihai este descris de către cei care se ocupă de grupele de juniori de la Napoli drept un mijlocaș de calitate și un excelent executant al fazelor fixe, care va aduce un plus considerabil linei mediane a „azzurrilor”.

Mijlocaș de calitate, cu un picior stâng cu adevărat important. Este și un specialist al fazelor fixe. A sosit la club și va aduce calitate liniei mediane napoletane. Un jucător de mare perspectivă care va întări echipa după ultimele cedări”, au notat cei de la Giovanilinapoli.

Născut în octombrie 2003 la București, Luca Mihai a început fotbalul la juniorii lui Dinamo. Ulterior el a plecat la Sportul Studențesc, de unde a făcut pasul către Karlsruhe, cu ocazia faptului că tatăl său s-a dus la muncă în orașul german.

De la Karlsruhe a plecat la Walldorf, unde a stat doi ani, iar în 2019 s-a mutat în Italia, la Chievo Verona. A evoluat pentru echipele U17 și U19 ale clubului gialloblu, iar în august 2021 a fost transferat la echipa U19 a celor de la Bologna.

Interes imens pentru Luca Mihai în vara anului trecut

La acel moment, Luca Mihai a fost dorit de nu mai puțin de 10 cluburi din Europa, printre care Inter Milano, AC Milan, Hellas Verona, Bologna, Sassuolo, Torino, Hertha Berlin sau chiar Dinamo. Mai mult, el a fost foarte aproape de AC Milan, însă a preferat să meargă la Bologna, deoarece acolo a crezut că va avea mai multe șanse pentru a-și dezvolta cariera.

Și se pare că a avut dreptate, pentru că la numai 7 luni distanță a făcut pasul spre Napoli, o echipă care se luptă la titlu în acest sezon cu AC Milan și Inter.

În acest sezon, Luca a jucat 6 meciuri pentru Bologna în campionatul Primavera și a reușit să marcheze și un gol. Rămâne de văzut, în funcție de prestațiile pe care le va avea, cât de repede va fi luat la antrenamentele echipei mari a lui Napoli de către Luciano Spalletti. Până în acest moment, Luca Mihai a bifat selecții la naționala U16 a României.

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622