Universitatea Craiova a terminat anul pe locul 5 în Liga. Echipa din Bănie a avut un final de sezon dezastruos, bifând 7 meciuri la rând fără victorie. Înainte de plecarea în cantonament, Laurențiu Reghecampf taie în carne vie și ia câteva decizii radicale.
Universitatea Craiova a încheiat anul abia pe locul 5 în Liga 1, cu 32 de puncte acumulate în 21 de etape,. Oltenii sunt la egalitate de puncte cu Rapid, care ocupă locul 7, poziție din afara locurilor de play-off. Nemulțumit de evoluția echipei sale, Laurențiu Reghecampf este decis să nu mai facă nicio concesie.
Astăzi, Universitatea Craiova pleacă în cantonament, în Antalya. Până pe 19 ianuarie, oltenii vor face pregătirea, dar vor disputa și câteva meciuri amicale, în Turcia. Laurențiu Reghecampf a decis să lase patru jucători în afara lotului care va face deplasarea în străinătate. Mihai Bălașa (26 de ani, fundaș central), Matteo Fedele (29 de ani, mijlocaș central), Antoni Ivanov (26 de ani, mijlocaș ofensiv) și Mihai Roman (29 de ani, atacant) sunt jucătorii pe care Reghecampf i-a lăsat în România. Se pare că aceștia nu fac parte din planurile de viitor ale tehnicianului și pot pleca din Bănie în această iarnă. În caz contrar, urmează a fi trimiși la echipa a doua.
Se pare că cei 4 fotbaliști lăsați acasă nu sunt singurii aflați în dizgrația lui Reghecampf. Ionuț Vînă, Mirko Pigliacelli, Ștefan Vlădoiu, Mihai Căpățînă, Alexandru Crețu și Gustavo se află pe ”lista neagră” a tehnicianului.
Universitatea Craiova a fost cu siguranță deziluzia primelor 21 de etape ale Ligii 1. Porniți cu pretenții la titlu, oltenii s-au împotmolit pe parcurs. După finalul de an desatruos, în care au bifat nu mai puțin de 7 partide fără victorie, zvonurile privind demiterea lui Laurențiu Reghecampf au fost tot mai dese.
În ciuda rezultatelor extrem de slabe, Mihai Rotaru îi acordă tot creditul lui Reghecampf, dar avertizează că ratarea prezenței în play-off ar fi un dezastru pentru clubul din Bănie.
Nu există cu dacă. Dacă vom continua așa, vom retrograda, e simplu. Nu luăm în calcul pierderea play-off-ului, ar fi un dezastru managerial din toate punctele de vedere.
Noi ne batem la podiumul campionatului, la locul trei, și la Cupa României, acestea sunt obiectivele Universității Craiova.
Nu luăm în calcul schimbarea antrenorului. Avem încredere că totul se poate rezolva, pentru că echipa, în afara meciului cu UTA, și-a dominat adversarii.
Am dominat-o pe FCSB, care a câștigat în minutul 93 după ce noi am avut ocazii mari în repriza a doua”, a declarat Mihai Rotaru pentru Digi Sport.