Sâmbătă, 25 martie, România a învins Andorra, scor 2-0, în prima runda a preliminariilor pentru EURO 2024. După acest succes Nicolae Stanciu a fost extrem de optimist. El este convins că ”tricolorii” pot obține calificarea la EURO.
Sâmbătă seară Andorra și România s-au înfruntat în prima rundă a preliminariilor pentru EURO 2024. ”Tricolorii” nu au convins cu jocul lor dar au reușit să câștige cu scorul de 2-0, grație golurilor marcate de Dennis Man și Denis Alibec în minutele 34 și 49. Pentru echipa lui Edi Iordănescu urmează partida cu Belarus, programată pe 28 martie, pe Arena Națională din București.
După acest succes Nicolae Stanciu a avut un discurs extrem de optimist. El este convins că naționala României se va califica la EURO 2024. În plus Stanciu l-a felicitat pe Alex Dobre, cel care a debutat în tricoul naționalei. Totodată el are mare încredere în tinerii jucători convocați de Edi Iordănescu.
A fost o partidă pe care am controlat-o, știam ce ne așteaptă. A fost mai dificil până la primul gol. Era important să luăm cele 3 puncte, le-am luat, iar acum trebuie să ne refacem și să câștigăm și meciul de marți. A fost (n.r. un grup unit), s-a văzut, am simțit că am intrat puțin timorați, dar lucrurile astea se vor regla. Am încredere în acest grup și sunt convins că putem continua acest dum și să mergem la EURO.
L-am felicitat pe Alex (n.r. Alex Dobre) pentru debut, sper să continue tot așa. Depinde doar de ei (n.r. de jucătorii tineri), de cât de constanți sunt în evoluții. S-au integrat foarte bine, sunt jucători de calitate, sunt printre cei mai buni jucători ai României și le prevăd un viitor frumos dacă vor continua așa”, a spus Nicolae Stanciu pentru ProSport.
Victoria cu Andorra l-a mulțumit pe Edi Iordănescu. Totuși selecționerul a fost dezamăgit de atitudinea jucătorilor săi, care s-au relaxat inexplicabil după ce adversarii au rămas în 10 oameni. Iordănescu a ținut să sublinieze că meciul nu a fost ușor, Andorra fiind un adversar incomod.
Ne-am atins obiectivul. Am venit pentru trei puncte și le-am luat. Asta ne produce liniște. Au fost lucruri care nu au funcționat, am intrat greu în joc. Am dus lucrurile în care doream. Am rămas cu om în plus și trebuia să mai marcăm. Îmi felicit echipa. Cred că ne-am relaxat și nu e ok. Când ai om în plus, trebuie să joci, să toci adversarul. Trebuie să fim sinceri, am întâlnit un adversar incomod. Rămânem cu obiectivul îndeplinit. Nu am scos maxim, trebuia să mai marcăm Trebuie să facem un joc bun cu Belarus. Pentru o calificare trebuie să suferim”, a spus Edi Iordănescu la Antena 1.