Echipele Manchester City şi Bayern Munchen, campioanele en titre ale Angliei, respectiv Germaniei, s-au duelat, marți seară, în cadrul manșei tur a sferturilor Champions League.
Erling Haaland (22 de ani) a fost integralist la gazde și a stabilit încă un record. Norvegianul a reușit ce nu au putut toți ceilalți fotbaliști din Premier League înaintea sa.
Manchester City a învins-o cu 3-0 de Bayern Munchen. Meciul a fost mult mai dezechilibrat decât se așteptau mulți specialiști.
Erling Haaland s-a făcut și el remarcat în partida disputată pe Etihad Stadium. Starul internațional a marcat în minutul 76. Reușita sa va rămâne în istorie, având în vedere a consemnat încă un record absolut stabilit de atacantul lui Manchester City.
Jurnaliștii de la Opta scriu că Haaland a devenit primul jucător din întreaga istorie a Premier League care a reușit să înscrie 45 de goluri în toate competițiile în cadrul unui singur sezon.
Erling Haaland a înscris 30 de goluri în campionatul Angliei, 3 în FA Cup, unul în Cupa Ligii Angliei și 11 în Champions League.
Norvegianul în vârstă de 22 de ani are contract cu echipa de pe Etihad până la finalul lui iunie 2027. Cotat la 170 milioane de euro, conform site-urilor de specialitate, vârful de atac era evaluat înainte să semneze cu „cetățenii” la 150 milioane.
Impresara lui, Rafaela Pimenta, a vorbit despre posibilitatea ca Erling Haaland să ajungă Real Madrid și a subliniat că orice fotbalist visează să joace pe Santiago Bernabeu.
Există Premier League, dar există și Real Madrid. Echipa are ceva care-i face pe jucători să-și dorească să evolueze acolo. Madrid continuă magia. Nu au această competiție săptămânală în campionat, dar au Champions League.”, a spus Rafaela Pimenta, potrivit goal.com.