După Florinel Coman, Darius Olaru și Octavian Popescu, FCSB a descoperit o nouă „perlă”. Dezvăluirea a fost făcută chiar de managerul general, Mihai Stoica.
Acesta a vorbit la superlativ despre jucătorul respectiv, punând accent pe modul în care a evoluat în derby-ul cu CFR Cluj, disputat pe 10 decembrie și încheiat la egalitate, scor 1-1.
Mihai Lixandru, căci despre el este vorba, se poate lăuda cu 19 prezențe în actualul sezon, dintre care 15 în Superliga. În ultimele etape a evoluat pe postul său de bază – mijlocaș central – și a reușit să impresioneze.
„Acum 10 zile eram la Cluj, după ce pierdusem acasă cu Galați și fusesem eliminați de FC U Craiova în Cupa României. Începuse meciul dezastruos pentru noi. Golul marcat de Olaru din faza superbă a lui Coman – fază revăzută aseară la al doilea penalty – era exact ce așteptam. De acolo ne-au mers toate perfect. Am jucat bine și la Cluj, și cu Sibiu, și cu Iași.
Am descoperit un jucător, pe Lixandru. Noi am intrat cu 1-1 la Cluj, la pauză, și l-am pierdut pe Olaru în prima repriză. Intrarea lui a fost excepțională și evoluțiile lui au continuat pe linia asta. Totul se datorează în primul rând antrenorilor noștri. Mă distrez când aud mulți specialiști care spun că n-avem antrenor. Avem antrenori! Se înțeleg foarte bine și au gândit perfect meciul ăsta. S-a jucat exact ce au pregătit. De data asta s-a jucat aproape perfect”, a declarat Mihai Stoica la Orange Sport.
Recent, Gigi Becali a vorbit la rândul său în termeni laudativi despre Lixandru, convins că a descoperit un jucător chiar mai bun decât Adrian Șut. Cel din urmă a fost om de bază în precedentele sezoane și s-a aflat la un moment dat în circuitul echipei naționale.
„Are valoare echipa, face şi Dumnezeu. N-ai cum să mai scapi titlul anul acesta. Nu e vorba doar de puncte, ci de valoarea echipei. Poate mai aduc un atacant. Dacă nu, e Tavi Popescu. Şi Luis Phelipe poate juca atacant. E şi Alhassan, care întăreşte mijlocul. Este şi Lixandru, pe care l-am descoperit şi se pare că e mai bun ca Şut”, a spus finanțatorul vicecampioanei.