Manchester United continuă să aibă un sezon mult sub așteptări și miercuri seară a pierdut meciul împotriva celor de la FC Copenhaga, scor 3-4, în cadrul etapei a patra a grupelor UEFA Champions League.
”Diavolii” au avut un avantaj de 2 goluri pe tabelă, conducând cu 2-0, după reușitele lui Rasmus Hojlund. Momentul declinului a fost când Marcus Rashford a primit cartonaș roșu, în prima repriză. Ulterior, eliminarea englezului a înclinat balanța în partea danezilor, iar la pauză s-a intrat cu un rezultat de egalitate, scor 2-2.
În cea de-a doua repriză, elevii pregătiți au dat senzația că par a fi în continuare la conducerea jocului și Bruno Fernandes a dus scorul la 3-2.
În ultimele 10 minute, însă, Copenhaga a reușit să dea lovitura prin golurile înscrise de Lukas Lerager și Roony Bardghji și astfel că danezii s-au impus cu scorul de 4-3.
După fluierul de final al partide, Erik ten Hag, antrenorul lui Manchester United, s-a declarat mulțumit de prestația echipei sale. Tehnicianul olandez a dat vina pe Donatas Rumsas, arbitrul meciului, pentru cele trei puncte pierdute.
”Suntem foarte dezamăgiți pentru că am jucat foarte bine, am început jocul excelent și am avut cele mai bune minute ale sezonului.
Controlam jocul și cartonașul roșu a schimbat totul. Este un joc de greșeli. Nu aș spune că am făcut totul bine, dar există multe aspecte pozitive. Chiar și în 10 oameni am dictat jocul. Am jucat foarte bine.
(n.r. despre eliminarea lui Rashford) Deci, a fost foarte de dur. A mers după minge și arbitrul a avut nevoie de mult timp pentru a-i acorda cartonaș roșu. Când oprești atât de mult jocul, arată mai rău… Sunt foarte dezamăgit de o astfel de decizie. Jocul nu a fost niciodată menit să fie așa. Asta nu are nimic de-a face cu fotbalul.
Accept că se iau decizii greșite, dar când iei decizii atât de grele, controlezi jocul. Patru penalty-uri împotriva noastră în patru meciuri și două sau trei sunt foarte discutabile”, a declarat Erik ten Hag, potrivit Sky Sports.