Nu mai e Turcia pentru Marius Șumudică. Antrenorul este așteptat să semneze în următoarele zile

Gabriel Peneș / 21.03.2021, 09:57
Nu mai e Turcia pentru Marius Șumudică. Antrenorul este așteptat să semneze în următoarele zile

Nu mai e Turcia pentru Marius Șumudică. Antrenorul este așteptat să semneze în următoarele zile cu o echipă mai dinspre vestul Europei. După ce s-a despărțit de Rizespor, chiar de ziua lui, în 4 martie, Șumi a revenit în România. Acum pare pregătit pentru o nouă aventură, într-un alt spațiu fotbalistic decât cel de până acum.

Nu mai e Turcia pentru Marius Șumudică

Nu mai e Turcia pentru Marius Șumudică. Antrenorul de 50 de ani s-a despărțit de lumea baskanilor, după o experiență contradictorie. Pe de o parte, a avut rezultate excelente la Gaziantep, lucru ce i-a adus și titlul de cel mai bun antrenor din Turcia în 2020. După o despărțire melodramatică, în care a avut partea lui de vină, Șumi s-a mutat la Rizespor. Aici, „joaca” s-a terminat. Echipa n-a răspuns la „stimulii” lui, rezultatele au fost dezastruoase, ruptura iminentă.

Șumudică, probabil singurul tehnician neportughez care vorbește în portugheză la conferințele de presă, s-a întors în România. N-au lipsit ofertele. Mai mult sau mai puțin concrete. L-a vrut Rapidul sau el a vrut să se implice în Giulești. N-a mers. L-a căutat Iașul, dar acolo situația e „albastră”. La fel și la Dinamo, unde câțiva membri DDB îi propuseseră preluarea echipei. Acum, se pre că o echipă din Polonia l-ar cam vrea pe Șumi.

Antrenorul este așteptat să semneze în următoarele zile

E vorba de Jagiellonia Bialystok, echipă care, anul trecut, a împlinit un secol de la înființare. Potrivit presei poloneze, citată de telekomsport.ro, clubul l-a înlăturat din funcția de antrenor pe Bogdan Zajac, care venise vara trecută. Interimatul e asigurat de Rafal Grzyb, dar polonezii caută un antrenor care să revigoreze formația aflată pe locul 10 în clasament. Iar în capul listei este Marius Şumudică, actualmente liber de contract. În ultima etapă, Jagiellonia a reușit să invingă cu 3-2 pe terenul celor de la Lech Poznan.

În lotul Jagielloniei se află și un român. E vorba de fundașul central Bogdan Țîru, transferat acum un an de la Viitorul Constanța. Tot sub contract cu Jagiellonia este şi Juan Camara, spaniolul împrumutat în România la Dinamo şi acum, Universitatea Craiova. Polonezii au bifat deja și un transfer, ca un „cadou” pentru viitorul antrenor. Este vorba despre Konrad Wrzesinski, o extremă în vârstă de 27 de ani, care a jucat ultima dată la Kairat, în Kazakhstan. În 2009, clubul a fost implicat într-un scandal de corupție. A fost la un pas de a fi retrogradată în Liga a II-a, dar s-a ales doar cu o penalizare de 10 puncte. În istoria sa, Jagiellonia a câștigat o Cupă și o Supercupă a Poloniei. A fost vicecampioană în 2017 și 2018, terminând pe locul 2 în Ekstraklasa.