Cristi Balaj și-a anunțat demisia de la CFR Cluj după eliminarea rușinoasă din Cupa României, însă acesta a dat de înțeles că Neluțu Varga nu ar fi aprobat-o încă.
Fostul președinte de la CFR a vorbit despre plecarea sa de la gruparea din Gruia. Acesta i-a părăsit pe feroviari după ce CFR a pierdut cu 4-0 împotriva celor de la Corvinul Hunedoara și a ratat șansa de a câștiga cupa și implicit de a se califica în preliminariile Europa League. Balaj a explicat că demisia sa nu ar fi încă una oficială. Acesta a declarat:
„(n.r. – Tu ai plecat de la CFR sau Neluțu Varga într-o criză de nervi ți-a cerut să pleci? A avut Neluțu un moment de furie și ți-a transmis la revedere sau ai simțit că locul tău nu mai este acolo) A fost o combinație și nimic clar, am simțit că ar fi potrivit să îmi depun demisia.
Nu știu în ce măsură mi-a fost acceptată, pentru că încă nu a fost anunțată plecarea mea. Supărarea a fost extrem de mare, plus că nu m-am simțit bine din punct de vedere fizic. Nu ne-am certat, eu nu am vorbit cu Neluțu Varga”.
Cristi Balaj a ținut să îi transmită mulțumiri patronului de la CFR și a subliniat faptul că Nelutu Varga este o figură esențială în cadrul clubului.
„Nu am discutat nimic în acea seară. Din punctul meu de vedere nu mai sunt președintele clubului. Nu am discutat absolut nimic, aseară am avut un schimb de mesaje, frumos. I-am trimis un mesaj, a fost un moment de bucurie și am simțit nevoia să îl împărtășesc cu el.
Este un om căruia îi datorez foarte multe, lumea nu îl știe pe Neluțu Varga. Nu îi cunosc sufletul și ce fel de om este el. Vorbim despre o persoană care a investit peste 35 de milioane de euro în fotbal. Nu spun aceste lucruri din dorința de a mă apropia de el, departe de mine acest gând.
Încerc să schimb opinia unor persoane, care în momente dificile ale CFR-ului solicitau să plece Neluțu Varga. Dacă pleacă Neluțu Varga de la CFR Cluj punem lacătul. Am cunoscut oameni frumoși la Cluj, am început un proiect nou”, a încheiat Cristi Balaj pentru Fanatik.