Sorana Cîrstea a avut parte de un turneu Indian Wells de vis. Tenismena din România a ajuns pentru prima dată în sferturile de finală ale competiției, de unde a fost eliminată de Iga Swiatek.
Imediat după ce a fost învinsă de la liderul mondial, românca a postat un mesaj pe Instagram despre turneul american. ”Două săptămâni minunate în deșert”, a scris Sorana pe rețelele de socializare. Ion Ion Țiriac,iubitul tenismenei, a reacționat imediat la postare și a comentat într-un stil propriu. „Doamnelor și domnilor, vă rugăm să vă puneți centurile de siguranță, avionul tocmai a început să decoleze” , a fost mesajul transmis de lui Țiriac.
Sorana Cîrstea și Ion Ion Țiriac trăiesc o poveste tumultoasă de dragoste de câțiva ani. Cei doi au fost aproape de despărțire, dar au revenit, de fiecare dată, la sentimente mai bune și și-au continuat relația de iubire.
După Indian Wells pentru tenismena din România urmează turneul de la Miami. Sorana a început din toamna anului trecut colaborarea cu Thomas Johansson, un antrenor cu experiență în tenisul mondial.
Tehnicianul i-a pregătit în circuit pe Maria Sakkari, Borna Coric, Filip Krajinovic și David Goffin.