O dublă campioană a Angliei, salvată de la faliment. Un tânăr miliardar a devenit finanțator al britanicilor 

Radu Bordei 08.04.2022, 21:06
O dublă campioană a Angliei, salvată de la faliment. Un tânăr miliardar a devenit finanțator al britanicilor 

Veste uriașă pentru o dublă campioană a Angliei. Aproape de faliment, echipa și-a găsit un miliardar care să salveze clubul. Este vorba de Derby County, echipă antrenată de Wayne Rooney. „Berbecii” vor retrograda, aproape sigur, în liga a treia, dar măcar fanii pot privi optimiști la viitor.

O dublă campioană a Angliei a fost salvată de la faliment. „Important este că am supraviețuit”

Lupta dusă pe toate planurile de fanii lui Derby County, dar și a lui Wayne Rooney, a dat roade. Iar clubul va continua să existe, după 138 de ani de istorie. Deby a trecut prin foarte mari dificultăți financiare și ajunsese la un pas de faliment. Anul trecut echipa s-a salvat cu greu de retrogradare, iar în acest sezon, Wayne Rooney a trecut pe bancă și încearcă imposibilul. Fostul mare atacant s-a implicat și în lupta pentru găsirea unui investitor. Și acesta a apărut, este vorba de miliardarul american Chris Kirchner. Acesta mai încercase să preia clubul în iarnă, dar își retrăsese oferta, chiar înainte de Crăciun. Acum, însă, acesta a revenit și se pare că oferta a fost acceptată de responsabilii clubului, aflat sub administrare judiciară.

Este o etapă pozitivă, putem spera din nou. Mai este mult de muncă, tranzacția nu va fi finalizată ușor. Dar acum simțim că acest club poate avansa. Am supraviețuit, s-a bucurat și Wayne Rooney, care a refuzat să plece de la Derby, în aceste momente grele.

Wayne Rooney, aproape de moarte din cauza alcoolului

Wayne Rooney a făcut dezvăluiri terifiante. El a povestit, în cadrul unui interviu acordat presei britanice, că obişnuia să consume cantități mari de alcool în cursul carierei sale. Tehnicianul considera, la momentul respectiv, că aceasta este cea mai potrivită cale pentru a combate stresul, după cum scriu cei de la Mail on Sunday.

Am făcut multe greşeli când eram tânăr, unele sunt în presă, altele nu. Pentru a gestiona toate problemele, cu toate relatările din presă, pentru a gestiona relaţia mea cu antrenorul de la acea vreme (Alex Ferguson), dar şi cu familia pe atunc. În primii mei ani la Manchester United, probabil până l-am avut pe fiul meu Kai (în 2009), eu mă izolam total. Nu ieşeam niciodată. Uneori aveam câteva zile de repaus. Mă închideam în casă pentru a bea şi a uita tot. Izolându-mă singur, mă făcea să uit de anumite probleme cu care mă confruntam. Erau beţii.

Presiunea de a juca pentru ţara ta, presiunea de la Manchester United, presiunea anumitor lucruri care apăreau în presă îmi provocau angoase.”, a conchis Rooney.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622