A fost sărbătoare în Ecuador după calificarea echipei naționale la Campionatul Mondial din Qatar. Și acum visul frumos se poate transforma în coșmar. Sunt șanse foarte mari ca selecționata sud-americană să fie exclusă de la turneul final.
Scandal de proporții în America de Sud. Ecuador s-a calificat la Campionatul Mondial, dar se pare că federația din această țară ar fi încălcat regulile. Au apărut informații conform cărora fundașul Byron Castillo ar fi jucat cu documente falsificate. Acesta este născut în Columbia și nu ar fi avut toate actele în regulă. Oficialii ecuadorieni au ascuns acest lucru, iar fotbalistul a fost pe teren, în ambele partide cu Chile.
Federația din această țară fost cea care l-a denunţat la FIFA pe Castillo şi a reuşit să dovedească că jucătorul născut în Tumaco (Columbia) şi-a falsificat documentele pentru a dovedi că este este originar din Playas (Ecuador).
FIFA a constatat faptele și urmează să anunțe o decizie. Dar șansele ca Ecuador să joace la Campionatul Mondial sunt tot mai mici. Toate indiciile conduc spre excluderea naționalei sud-americane de la turneul final.
Chile a terminat calificările din America de Sud doar pe locul 7, din 10. A fost o mare dezamăgire, dar acum fanii din Chile pot visa frumos. Dacă FIFA decide excluderea Ecuadorului, atunci selecționata lor poate beneficia de această decizie. Asta chiar dacă Peru și Columbia au terminat pe locurile 5 și 6. Cum Castillo a evoluat în partidele cu Chile, acestea vor fi pierdute de Ecuador cu 3 la 0. Iar cele 6 puncte ar propulsa Chile peste rivale și direct la Campionatul Mondial.
Peru mai are o șansă să se califice la turneul final. Selecționata sud-americană va trebui să treacă de barajul cuAustraliaa pentru a-și asigura locul la turneul final din Qatar. Pentru ultimul loc la turneul final se vor duela Costa Rica și Noua Zeelandă.