O echipă din Superliga se destramă. A plecat antrenorul, iar jucătorii își reziliază contractele

Bogdan Solomon 03.05.2023, 19:01
O echipă din Superliga se destramă. A plecat antrenorul, iar jucătorii își reziliază contractele

O echipă din Superliga e pe cale să se destrame. Antrenorul și-a dat demisia zilele trecute, iar acum jucătorii au început să-și rezilieze contractele, deși sezonul încă nu s-a încheiat.

CS Mioveni se destramă! Jucătorii își reziliază deja contractele

După ce Nicolae Dică și-a dat demisia de la CS Mioveni, dezamăgit că nu a reușit să evite retrogradarea, deși era optimist în momentul instalării, a venit rândul fotbaliștilor să se despartă rând pe rând de echipă. Tonul a fost dat de portarul Alexandru Greab, transferat în pauza competițională din iarnă, chiar de la rivala din județ, FC Argeș.

Acesta a dezvăluit motivele pentru care s-a văzut nevoit să rezilieze contractul, exprimându-și, totodată, regretul pentru situația în care se află formația argeșeană. Mulți dintre colegii săi îi vor urma, în foarte scurt timp, exemplul.

„Astăzi mi-am reziliat contractul. Nu a fost neapărat decizia mea. Am vrut să ajut și clubul și am renunțat și la o parte din bani până în vară. Am vrut să mă liniștesc și să o iau de la zero. Practic ăsta e singurul motiv. Echipa e deja retrogradată și chiar îmi pare rău pentru că am venit cu alte planuri aici.

Normal că sunt dezamăgit, pentru că am început foarte bine campionatul. Au fost prea puține puncte în iarnă”.Am venit la trei puncte de salvare înainte de începutul play-out-ului. Îți dai seama că toți suntem dezamăgiți că nu am făcut mai mult. Dar am dat toți maxim și e o dezamăgire a întregului lot. Cu siguranță se vrea o reconstrucție”, a declarat Greab pentru fanatik.ro.

Speranțe pentru fani: „Se vor lupta la promovare în sezonul viitor”

Cu doar trei meciuri rămase de disputat din actuala ediție a playout-ului, CS Mioveni ocupă ultima poziție în clasament și nu mai are nici măcar șanse matematice de a evita retrogradarea. Goalkeeperul de 30 de ani și-a exprimat, însă, convingerea că echipa va reuși să se reorganizeze și să lupte cu șanse reale pentru promovare în stagiunea viitoare, menținând astfel vii speranțele fanilor. Asta deși vor pierde mulți dintre jucătorii aflați acum sub contract.

„Cred că vor pleca majoritatea jucătorilor și clubul va intra într-o reorganizare. Îmi doresc să facă o echipă bună și să revină în prima ligă. Oamenii de aici s-au comportat exemplar și nu vor lăsa clubul. În niciun caz nu se va întâmpla ca la Gaz Metan sau Mioveni. Sub nicio formă.

Cred că se vor lupta la playoff și la promovare în sezonul viitor. Mai sunt jucători care mai au contract încă un an, plus că au câțiva copii super, super interesanți, care cu siguranță o să joace. Îmi pare foarte rău că fotbalul argeșean suferă. Au fost trei ani frumoși la Pitești și am reușit lucruri extraordinare. Din păcate nu s-a întâmplat la fel și la Mioveni. Le doresc multă baftă ambelor echipe”, a mai spus Alexandru Greab.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622