Universitatea Craiova a ajuns la al 7-lea meci fără victorie, iar Laurențiu Reghecampf a cedat nervos la finalul remizei cu Gaz Metan, 1-1.
Universitatea Craiova a ieșit definitiv din lupta pentru titlu, după a patra remiză consecutivă și al 7-lea meci la rând fără victorie. Marius Constantin și Paul Papp au gafat incredibil, în startul meciului, și au provocat nervii lui Reghecampf.
La finalul partidei, Reghecampf nu și-a putut ascunde dezamăgirea și a reacționat agresiv când a fost întrebat despre riscul de a fi demis.
„Ne-am marcat singuri golul. Țin să spun că sunt bucuros că nu am ieșit cu niciun jucător accidentat. Nu aveam cum să pierdem puncte azi la Mediaș, dacă aveam efectivul de jucători și parcursul de acum 7 etape. S-au întâmplat multe accidentări și ne-a costat.
Am mare încredere în jucători și sunt sigur că de la anul vom reveni și vom pune probleme multor echipe.
Noi am jucat, am fost singura echipă care am încercat să jucăm fotbal. Din păcate, ne-am marcat singuri, iar moralul jucătorilor a căzut foarte mult. Dar nu puteți spune că nu am jucat.
Am scos jucătorii care nu s-au ridicat la nivelul jocului. Dacă în ziua respectivă nu sunt la nivel, ies. E problema lor, nu mă interesează acest lucru.
Echipa va arăta mult mai bine după perioada de iarnă. O să vedeți. Nu ne temem pentru play-off. Nu avem cum să ne gândim la titlu, dar pentru play-off nu se pune problemă”, a declarat Reghecampf la finalul remizei, 1-1, cu Gaz Metan.
Laurențiu Reghecampf spune că este sprijinit de conducere, dar starea de spirit de la finalul meciului nu a fost deloc una ridicată. Antrenorul a reacționat agresiv când a fost întrebat despre posibilitatea de a nu mai primi credit din partea lui Mihai Rotaru.
„O întrebare prostească. Sunt sprijinit sută la sută”, a declarat Laurențiu Reghecampf la finalul meciului.
În timpul partidei, fanii olteni au strigat în mai multe rânduri demisia!
„Nu e ce ne-am dorit. Un meci pe care l-am dominat de la un cap la altul, am pus presiune pe ei. Am creat destule ocazii, coroborat cu greșeala noastră…. nu am câștigat.
Se poate întâmpla, dar s-a cam întâmplat cam des la noi. Nu e vorba de un jucător anume, dar cam fiecare jucător greșește. Dar mai erau 80 și ceva de minute de jucat.
Acum, dacă am analizat fiecare meci… Mister ne arată ce se face bine, ce se face rău. Dar, v-am spus, e foarte greu să câștigi când ratezi atât de mult și facem greșeli în apărare.
Dacă nu am crede asta.. nu neapărat să ne batem la titlu… dar suntem motivați să câștigăm următorul meci”, a spus și Marius Constantin.
Gaz Metan: Vâlceanu – De Moura, Matricardi, Yuri, M. Dobrescu – Alceus, Francisco Junior – Șteau, R. Deaconu, Grădinaru – Vl. Morar
Rezerve: Buzbuchi – R. Romeo, Horj, I. Filip, Izata, Chamed, Trif, Irobiso
Antrenor: Ilie Poenaru
CS Universitatea Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu, Papp, M. Constantin, N. Bancu – Gustavo, Căpățînă, Nistor, Cîmpanu – A. Ivan, Koljic
Rezerve: Lazar – Screciu, Bălața, Al. Crețu, Ivanov, Vătăjelu, Vînă, Baiaram, Roguljic
Antrenor: Laurențiu Reghecampf