Universitatea Craiova s-a despărțit de un fotbalist. Ivan Martic a plecat de la echipa din Bănie.
Fundașul dreapta elvețian de 32 de ani este al cincilea jucător ce părăsește echipa din Oltenia în această vară, după Rivaldinho, Ionuț Vînă, Bogdan Mitrea și Valerică Găman.
Matric a fost de două ori la Craiova. Prima dată între 2017 și 2020, iar mai apoi a revenit vara trecută, după ce s-a despărțit de Sion.
În a doua parte a sezonului recent terminat, el nu a jucat la Craiova, fiind împrumutat la „U” Cluj. 88 de meciuri, 5 goluri și 8 pase de gol a adunat pentru Craiova, alături de care are un singur trofeu: Cupa României.
„Mulțumim, Ivan Martic! Clubul Universitatea Craiova și fundașul Ivan Martic au hotărât de comun acord încetarea raporturilor contractuale. Îi mulțumim și îi dorim mult succes în continuare”, se arată în comunicatul de presă emis de Craiova.
Universitatea Craiova l-a pierdut și pe Sorin Cârțu, care a renunțat la postul de președinte. El a explicat de ce a ales să se retragă din fotbal.
”Nu vorbim de plafonare, dar eu și anul trecut am vrut să plec. Nu am vrut să candidez (n.r. pentru funcția de președinte). M-a rugat Mihai (n.r. Rotaru), pentru că era o conjunctură nefavorabilă.
Știți foarte bine că venise Marian Copilu și se anunțaseră alegerile, iar el nu a mai putut să candideze. Era o situație în care clubul nu putea să fie lăsat așa.
Cuvântul cel mai important îl are patronul, iar în România nu este vreun președinte ca cei de afară.
Niciunul nu este implicat în decizii, totul depinde de ce spune patronul. Nu este un patron în România care să îi pună bugetul la dispoziție președintelui.
Acolo (n.r. la Farul) e patron, e președinte, e antrenor (n.r. Gică Hagi). E o situație diferită, nu găsești în altă parte.
Acolo (n.r. FC Voluntari) nu este vorba de un patron, sunt niște bani ai primăriei și este normal să nu se implice Pandele”, a spus Sorin Cârțu, la Fotbal Club.