Dan Petrescu crede că victoria cu Craiova a fost una foarte importantă, mai ales că echipa campioană a avut multe probleme de lot. Mai ales în atac, oamenii lui Dan Petrescu nu s-au putut baza pe Alibec, Omrani și Debeljuh. Chiar și așa, clujenii au reușit să scoată un rezultat important, contra unei rivale la titlu.
Dan Petrescu este fericit, după primul său succes de la revenirea pe banca CFR-ului.
Eu zic că a fost un început extraordinar, nu doar bun. Noi am avut 6 jucători de bază lipsă, ei niciunul. Este o victorie incredibilă, meritul e al jucătorilor. Ei au jucat cum vreau eu, cu inima, cu sufletul, s-au dăruit. Mă bucur că am marcat exact cum am lucrat la antrenamente. Craiova a avut ocazii, joacă bine, se vede mâna lui Reghe, lucrează bine. a declarat Dan Petrescu.
Dan Petrescu nu putea uita de arbitraj, mai ales că gazdele au avut o fază la care se putea da penalty, pe finalul meciului.
Iar nu am primit ce ni se cuvine. A fost penalty clar la Manea, roșu, nu știu de ce nu a dat arbitrul. Este ciudat că suntem arbitrați aiurea, mai ales de când am revenit eu la echipă. Poate că lipsește VAR, nu știu. Dar a fost penalty clar, dacă nici acum nu a fost, nu mai știu ce să zic. Deocamdată doar contabilizez fazele contra noastră, a comentat Bursucul
CFr-ul merge joi, la Craiova, pentru meciul din Cupă. Chiar dacă nu este o prioritate pentru campioni, Dan Petrescu și-ar dori trofeul. Chiar dacă mulți dintre titulari nu vor juca în Bănie.
Nu am câștigat niciodată Cupa, în România, mi-aș dori. La CFR mereu am pierdut repede, sper să schimbăm acum. Dar o să vedem cu cine jucăm, cine a fost titular acum, nu va apărea. Costache e singurul vârf, nu îl pot risca. Voi inventa un atacant, asta este, vedem cu cine vom juca, spune Petrescu.
Fotbaliștii cred că pot să meargă departe și în Cupa României. Chiar dacă vor avea parte de o atmosferă în Bănie.
Vrem și Cupa, este al treilea obiectiv. după campionat și primăvara europeană. Ne va fi greu la Craiova, vor avea o atmosferă incendiară, dar putem să îi batem și acolo, a declarat și Adi Păun