Emma Răducanu va juca în următoarea perioadă în cadrul turneului de la Madrid. Jucătoarea britanică nu mai are antrenor după ce a încetat colaborarea cu germanul Torben Beltz. Emma a dezvăluit că se sfătuiește cu părinții săi de fiecare dată când trebuie să ia o decizie importantă.
Emma Răducanu (11 WTA) participă în această perioadă la turneul de la Madrid. Sportiva britanică va juca în primul tur împotriva cehoaicei Tereza Martincova. La competiția din capitala Spaniei, Emma nu va avea antrenor. Recent, ea a încheiat colaborarea cu germanul Torben Beltz.
În cadrul unui interviu acordat presei britanice, Emma Răducanu a explicat care sunt motivele care au determinat-o să renunțe la ideea de a colabora cu un antrenor. Sportiva cu origini românești a subliniat că se simte foarte bine în momentul de față și nu intenționează să apeleze la un alt antrenor. Totodată, Emma a dezvăluit că se sfătuiește cu părinții săi de fiecare dată când trebuie să ia o decizie importantă.
Sincer, mă simt foarte confortabil cu modul în care mă antrenez acum. Nu simt că am nevoie de un antrenor convențional. Simt cum cresc, iar momentan nu mă stresează faptul că nu am un antrenor.
M-am antrenat singură încă de o vârstă fragedă. Am învățat să fiu propriul meu antrenor. Un lucru la care mă pricep foarte bine este înțelegerea jocului, studierea adversarilor.
De multe ori simt că știu deja răspunsurile. Sigur, experiența unui antrenor poate fi utilă, dar în majoritatea timpului știu deja răspunsurile la întrebările pe care le pun.
Într-un final, eu iau deciziile, dar ca un tânăr de 19 ani, mereu mă sfătuiesc cu părinții mei. E ca în cazul celorlalți tineri care discută cu părinții despre ce facultate să aleagă”, a declarat Emma Răducanu, potrivit The Sun.
Emma Răducanu a început să lucreze cu Torben Beltz la finalul sezonului trecut. În mod surprinzător, după turneul de la Stuttgart unde a obținut doar două victorii, britanica a hotărât să renunțe la serviciile lui Beltz. În ultimele zile s-a vorbit de o posibilă colaborare a Emmei cu antrenorul Riccardo Piatti. Sportiva cu origini românești s-a antrenat recent la academia lui Piatti. Totuși, Emma susține că nu a luat încă nicio decizie în acest sens. Mai mult, ea a avut numai cuvinte de laudă la adresa fostului ei antrenor, Torben Beltz.
Torben e un tip grozav. M-am bucurat de timpul petrecut cu el în teren şi în afara lui. Este una dintre cele mai drăguţe persoane pe care am întâlnit-o şi evident a fost o decizie dificilă să mă despart de cineva ca el. Dar acum mă simt foarte confortabil cu actuala mea pregătire. Mă simt foarte încrezătoare în ceea ce fac şi cum lucrez.
Simt că în ultimele săptămâni a devenit tot mai evident şi în special când am petrecut mai mult timp jucând în circuit contra unor adversare de top, ceea ce m-a făcut să înţeleg că am nevoie de mai multe astfel de meciuri. Cred că Torben a fost grozav pentru mine când vroiam pe cineva cu experienţă. În primele şase luni din circuit, asta a fost o experienţă valoroasă”, a spus Emma Răducanu.