“Obiectiv îndeplinit pentru CSA Steaua”. Mesaj de ultimă oră transmis de Daniel Oprița

Olteanu Ștefan / 19.05.2022, 16:34
“Obiectiv îndeplinit pentru CSA Steaua”. Mesaj de ultimă oră transmis de Daniel Oprița

Daniel Oprița (40 de ani) nu se lasă doborât de faptul că CSA Steaua nu poate evolua la barajul de promovare în Liga 1 și spune că echipa și-a îndeplinit obiectivul în sezonul 2021 – 2022. De asemenea, tehnicianul a lăsat de înțeles că va rămâne la cârma echipei și în stagiunea viitoare, iar suporterilor le-a transmis un mesaj special.

„Vom face totul să ducem echipa unde vă doriți!”. Daniel Oprița spune că și-a îndeplinit obiectivul la CSA Steaua și le face fanilor o promisiune importantă

CSA Steaua și-a îndeplinit obiectivul la finalul sezonului 2021 – 2022, respectiv clasarea pe un loc de baraj, însă, echipa antrenată de Daniel Oprița nu a primit dreptul să se lupte la promovarea în Liga 1, din cauza structurii organizatorice a clubului.

Astfel, după cum FRF a anunțat în mod oficial, ocupanta locului 4 din play-off-ul Ligii a 2-a i-a cedat locul de baraj Concordiei Chiajna.

Daniel Oprița a trecut deja peste acest moment mai puțin plăcut și privește partea plină a paharului. Prin intermediul unui comunicat oficial, tehnicianul le-a mulțumit fanilor pentru tot sprijinul acordat pe parcursul sezonului și spune că va relua lupta pentru promovare odată cu începerea sezonului 2022 – 2023:

Daniel Oprița, împreună cu jucătorii și colaboratorii săi, Gabi Boștină, Fane Nofitovici, Sorin Bobariu, Paul Sofelea, George Matara, Costel Cucu, Gheorghe Neagoe și Dan Dinescu, le mulțumesc suporterilor Stelei pentru susținerea necondiționată din acest sezon, atât la meciurile de acasă, cât și la cele din deplasare.

Suntem convinși că ați contribuit din plin la realizarea obiectivului. Acela de a termina în primele patru echipe ale campionatului. Alături de voi am fost mult mai puternici și vom face totul să ducem echipa unde vă doriți”, se arată în comunicatul postat de CSA Steaua, pe Facebook.

29 de meciuri a evoluat Steaua în acest sezon, sub comanda lui Daniel Oprița. De 14 ori s-au impus „militarii”, de 8 ori au terminat la egalitate și de 7 ori au fost învinși.

În sezonul următor, Steaua poate primi dreptul la promovare! Răzvan Burleanu a dezvăluit totul

Miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, președintele FRF a spus că Steaua poate promova în Liga 1! Răzvan Burleanu a explicat cum pot „militarii” să obțină statutul de club de drept privat, în doar 48 de ore!

Modificarea Legii Sportului sau transformarea clubului într-o structură de drept privat. În ceea ce privește primul scenariu, modificarea Legii Sportului se poate realiza printr-o procedură parlamentară sau printr-o Ordonanță de Urgență.

Dar odată clubul promovat în Liga 1 ar putea să aibă ceva probleme în ceea ce privește licența UEFA dacă pe parcurs își dorește să se transforme din club de drept public în club privat.

Al doilea scenariu reprezintă din punctul nostru de vedere o soluție foarte rapidă.

Tranformarea clubului din drept public în drept privat, sub forma unei Societăți Comerciale Sportive pe Acțiuni reprezintă o soluție foarte accesibilă. E cea mai rapidă procedură legală.  Și care permite o dezvoltare sustenabilă clubului.

În 48 de ore s-ar putea realiza această trecere dintr-un club de drept public într-o Societate Comercială Sportivă pe Acțiuni. Este o procedură legală. Când spun aceste lucru, țin să precizez că este prevăzut și în Legea Sportului.

Articolul 56: Cluburile sportive existente se pot transforma în societăți comerciale sportive pe acțiuni în baza hotărârii adunării generale, cu avizul federației sportive naționale și cu respectarea dispozițiilor legale în materie.

Și a mai menționat un alt aspect. Un club de drept privat sub forma unei Societăți Comerciale Sportive pe Acțiuni ar păstra Ministerul Apărării ca acționar unic pe termen scurt. Ceea ce ar păstra aceeași formă de finanțare pe care o are și astăzi.

Totodată ar oferi și oportunitatea de a atrage finanțare din mediul privat”, a explicat Răzvan Burleanu.

CSA Steaua, reacție virulentă după ce echipa nu a fost primită la baraj. Presiune pe FRF. “E nedrept. Așteptăm motivarea!”.