Daniel Pancu, selecţionerul naţionalei Under 21, a surprins înainte de partida cu Armenia, din preliminarii. Acesta l-a numit căpitan pe Tavi Popescu, jucător pe care nici nu-l convocase pentru acţiunea precedentă a tricolorilor mici din septembrie.
Fotbalistul de la FCSB a mărturisit, după victoria cu armenii, scor 2-0, că a fost luat, la rândul său, prin surprindere de această decizie a lui „Pancone”. Tavi Popescu a subliniat că a simţit pe umerii săi o mare responsabilitate şi a precizat că a încercat să-şi ia cât mai în serios rolul de nou lider al vestiarului.
A fost o surpriză plăcută că am primit banderola, sunt foarte bucuros, mi-a dat încredere și sper să ajut echipa să luăm cât mai multe puncte. Mă motivează banderola. Am vorbit cu colegii, i-am motivat înainte de meci foarte bine și cred că asta s-a văzut și pe teren”, a explicat, cu zâmbetul pe buze, Popescu.
Jucătorul în vârstă de 20 de ani a intrat în detalii şi a vorbit despre discuţiile pe care le-a purtat în vestiar cu coechipierii săi. Atât înainte de startul meciului, cât şi la pauză, Tavi Popescu a luat cuvântul la cabine şi le-a transmis celorlalţi tricolori că trebuie să joace cu motoarele turate până la capăt.
După ce România a fost întoarsă, în primul meci din grupă, de la 2-0 la 2-3, în deplasarea din Albania, Popescu le-a subliniat colegilor săi că e nevoie să tragă învăţăminte din această experienţă şi să rămână concentraţi până la ultimul fluier al arbitrului.
Le-am spus să fim montați foarte bine, să dăm totul pe teren și să avem grijă până în ultimul minut pentru că au pățit în Albania o întoarcere la fel, să nu pățim la fel. Am spus mai ales la pauză să fim foarte atenți. Şi cu Albania am condus la pauză și după am fost întorși”, a mai completat Popescu.
România a trecut de Armenia la două goluri diferenţă, iar assist-urile au venit de fiecare dată din partea lui Tavi Popescu, în urma unor centrări din cornere. Jucătorul de la FCSB spune că a fost însărcinat special de Pancu cu executarea loviturilor libere din preajma careului şi a subliniat că tricolorii mici au exersat minuţios la antrenamente astfel de faze.
Așa a ales Mister (n.r. să execute el fazele fixe), cred că am făcut-o destul de bine în această seară. Sper în meciul următor să o bag și eu în ațe”, a încheiat, pe un ton optimist, Tavi Popescu.