OFICIAL | FCU Craiova, reacție după excluderea echipei din toate competițiile: ”Activitatea continuă”

PLAYSPORT 12.09.2025, 15:28
OFICIAL | FCU Craiova, reacție după excluderea echipei din toate competițiile: ”Activitatea continuă”

FCU Craiova 1948 a reacționat, la două zile după ce Comisia de Disciplină şi Etică a FRF a decis miercuri excluderea echipei din toate competiţiile, din cauza datoriilor.

FCU Craiova, informare după decizia FRF

“Activitatea echipei continuă la nivel de antrenamente şi activităţi specifice perioadei de pregătire cu întreg lotul aflat la dispoziţia antrenorului, mai puţin jucătorii care se aflau în lot, dar care nu erau legitimaţi şi cărora li s-a permis sa meargă să îşi caute alte echipe”, a informat FCU 1948 Craiova, pe rețelele de socializare.

Comunicatul anunţat de Comisia de Disciplină şi Etică a FRF, pe 10 septembrie, vine după ce echipa fusese deja retrogradată în Liga 3 şi sancţionată cu deducerea a 94 de puncte.

„În temeiul art. 85 alin. 1 lit. c din Regulamentul Disciplinar, se dispune excluderea din toate competiţiile în curs şi retrogradarea echipei în categoria inferioară a clubului FCU 1948 CRAIOVA FOTBAL CLUB SA”, a transmis FRF, cu privire la aceste măsuri drastice.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622