Oleksandr Usyk l-a învins pe Anthony Joshua și şi-a păstrat centurile IBF, WBA şi WBO la categoria grea. Ce mesaj i-a transmis președintele ucrainean Volodymyr Zelenskyy

Dumitru Adrian 21.08.2022, 09:52
Oleksandr Usyk l-a învins pe Anthony Joshua și şi-a păstrat centurile IBF, WBA şi WBO la categoria grea. Ce mesaj i-a transmis președintele ucrainean Volodymyr Zelenskyy

Oleksandr Usyk rămâne „regele” boxului profesionist la categoria grea. Pugilistul din Ucraina l-a învins la puncte pe Anthony Joshua, deși pregătirea lui a avut de suferit în perioada în care și-a apărat țara în fața invaziei armatei ruse. Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky i-a transmis un mesaj prin care l-a felicitat.

Oleksandr Usyk, victorie „împărțită” în fața britanicului Anthony Joshua

Ucraineanul Oleksandr Usyk și britanicul Anthony Joshua au intrat în ring, într-un meci de 12 reprize găzduit de Arabia Saudită, în lupta pentru centurile IBF, WBA şi WBO la categoria grea. A fost o confruntare „revanșă”. Primul meci a avut loc în septembrie 2021, când Oleksandr Usyk l-a învins la puncte pe Anthony Joshua, care era deţinătorul celor trei centuri. Atunci decizia a fost unanimă, acum doar doi arbitri i-au acordat punctaj mai mare lui Oleksandr Usyk, în duelul de la Jeddah.

Usyk nu s-a pregătit așa cum trebuie în ultima perioadă. Pugilistul s-a alăturat soldaților din țara natală și a încercat să-i ajute în lupta cu armata rusă, după ce Vladimir Putin a ordonat ofensiva pe 24 februarie 2022.

„Am văzut în runda 8 că se simte deja câștigător. Mi-am spus: «Rămâi calm, nu te opri. Nu te poți opri! Nu te oprești!» Erau lucruri multe puse la bătaie. Mulțumesc lui Dumnezeu că centurile se întorc în Ucraina și victoria e de partea noastră”, a fost discursul ucraineanului.

Mesajul președintelui Volodimir Zelensky

Victoria sportivului din Ucraina a fost salutată de la cel mai înalt nivel. Președintele Volodymyr Zelensky i-a transmis un mesaj compatriotului.

„O victorie dificilă, dar atât de importantă și de necesară. Apărarea titlului de campion mondial este un simbol pentru faptul că toți cei care sunt de sorginte ucraineană nu vor renunța la ce le aparține, vor lupta și vor câștiga”, a scris Zelensky pe Twitter.

Anthony Joshua a început să plângă la finalul partidei

Anthony Joshua s-a enervat foarte tare, după ce a văzut decizia arbitrilor și a aruncat centurile. Nu și-a lăsat adversarul să vorbească și a început să plângă.

„Dacă mi-ați cunoaște povestea ați înțelege de unde vine pasiunea. Nu sunt un boxer amator de la 5 ani care era de perspectivă încă din tinerețe. Îți răpesc momentul Usyk, îmi pare rău, dar e din cauza pasiunii pe care o punem în asta.

Acest om m-a bătut în seara asta, poate că puteam face lucrurile mai bine, însă arată nivelul de muncă, așa că vă rog, aplaudați-l pe campionul nostru mondial la categoria grea. Nu sunt un luptător de 12 runde, uitați-vă la mine, sunt o nouă categorie de luptători grei, Mike Tyson, Sonny Liston, Jack Dempsey, «nu arunci combinații ca Rocky Marciano», sunt greu, e multă muncă dificilă.

Acest bărbat e un talent fenomenal, îl vom aplauda de trei ori. Studiam Ucraina și câți campioni au ieșit din țara ta minunată. Nu am fost niciodată acolo, însă în același timp, ce se întâmplă acolo, nu știu ce se întâmplă, însă nu e deloc plăcut”, a spus Joshua.

Fanii și apropiați britanicului au reacționat și au spus că foarte probabil pugilistul a suferit o contuzie serioasă. De aici riposta lui lipsită de sportivitate.

Sursa Foto: Odessa_Journal

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622