Olimpui Moruțan a prins aripi în acest sezon la FCSB și deja poate fi comparat cu Gică Hagi. Cel mai pun pasator decisiv al Ligii I are niște cifre de-a dreptul senzaționale. Doar doi foști fotbaliști de la FCSB au mai reușit să dea 10 assist-uri într-un singur campionat.
Ajuns la 21 de ani, Moruțan este la cel mai bun sezon din carieră și este deja comparat cu Gică Hagi. Păstrând proporțiile, cifrele tânărului mijlocaș din acest sezon sunt de-a dreptul fantastice. El este unul dintre cei mai importanți oameni ai echipei și a ajuns deja la 10 pase decisive în actuala ediție a Ligii I.
Potrivit unui studiu realizat de GSP, doar Dorinel Munteanu (în sezonul 2004 – 2005) și Lucian Sânmărtean (în sezonul 2014 – 2015) au mai reușit să atingă această bornă.
Sunt fericit că îmi ajut echipa, sunt cel mai bun pasator. Sper să și marchez, dar cu timpul o să le fac pe toate”, spunea Olimpiu Moruțan, după ce i-a pasat decisiv lui Tănase la golul victoriei din ultima etapă.
Cifrele celui mai bun pasator decisiv din Liga I sunt impresionante și la nivel internațional. Sunt puțini jucători în top 5 campionate din Europa care au reușit o performanță similară cu cea a lui Moruțan.
În Premier League, Harry Kane deține recordul de assist-uri în acest sezon. 13 pase decisive a oferit starul din naționala Angliei, care este cotat de Transfermarkt la 120 de milioane de euro. De Bruyne mai are 11 assist-uri, iar Bruno Fernandes și Jack Grealish câte 10.
În Franța, singurul care a ajuns la 10 pase decisive oferite este Memphis Depay, jucător curtat intens de Barcelona.
În Bundesliga, topul este condus de Thomas Muller, cu 12 pase decisive, iar următorii sunt Kingsley Coman, Joshua Kimmich, Filip Kostic și Jadon Sancho, cu câte 10 reușite.
În Italia, unde s-a transferat recent și Dennis Man, cele mai multe assist-uri au fost oferite de Calhanoglu, Milinkovic-Savic și Mkhitaryan, toți având câte 8. Situația este similară și în Spania, unde Iago Aspas și Marco Lorente au câte 8 pase decisive.
De remarcat este faptul că dintre cei menționați mai sus, Jadon Sancho (20 de ani – Borussia Dortmund) este singurul care are și o vârstă apropiată de cea a lui Moruțan. Cu toate acestea, cota lui Sancho este de 100 de milioane de euro.
Poate cele mai remarcabile cifre din istoria Stelei le are Gheorghe Hagi, care a evoluat pentru echipa roș-albastră timp de trei sezoane și jumătate.
În acest interval, Hagi a evoluat 97 de meciuri în prima ligă din România. Nu mai puțin de 41 de pase decisive a oferit Hagi, timp în care a înscris și 76 de goluri.
De partea cealaltă, tânărul Olimpiu Moruțan evoluează la FCSB din iulie 2018, adică de doi ani și nouă luni. În acest interval, mijlocașul ofensiv a jucat 74 de partide în Liga I, în care a oferit 20 de pase decisive și a marcat 7 goluri.
4 dintre goluri au fost marcate chiar în acest sezon.
Chiar dacă Moruțan a intrat deja în istoria FCSB-ului, egalând recordul de pase decisive reușite într-un singur sezon, cifrele colosale ale lui Gică Hagi sunt mult mai impresionante.
Olimpiu Moruțan își poate încorona parcursul excelent din acest sezon cu un titlu de campion în Liga I. FCSB este lider în campionat, la egalitate de puncte cu CFR Cluj și este una dintre marile favorite.
De asemenea, Moruțan încă așteaptă și convocarea la echipa națională mare. Până în prezent, el are 12 apariții la U21, unde a reușit să înscrie și un gol.
1.3 milioane de euro este cota de piață a lui Moruțan, conform Transfermarkt. El este al cincilea cel mai valoros fotbalist de la FCSB, după Coman, Tănase, Olaru și Cristea.
9 goluri și 27 de pase decisive a dat Moruțan la FCSB, în toate competițiile.