În pregătirea returului din anul Centenarului, Rapid nu are parte de liniște! În timp ce suporterii giuleșteni așteaptă întărirea echipei lui Adrian Mutu și visează la titlu sau măcar la un loc de cupă europeană, clubul patronal de Victor Angelescu și Dan Șucu este acuzat de furt!
AFC Rapid, organizația condusă de Horia Manoliu, ce se pretinde a fi Rapidul original, continuatoarea grupării de fotbal, nu a societății falimentate de George Copos, iese la atac! Pe lângă disputa juridică din instanță, începută încă din 2018, a apărut un nou conflict! Horia Manoliu, președintele AFC Rapid, face acuzații grave la adresa clubului din Superligă: ”Din informațiile care circulă în mediul public am luat la cunoștință că anumite trofee care fac parte din patrimoniul AFC RAPID se află în posesia dumneavoastră și aici ne referim la cupe și trofee începând din anul 1923 până în anul 2006 luna August. Aceste cupe/trofee enumerate mai jos și nu numai acestea au dispărut de la Baza ProRapid unde se aflau în custodie, după pronunțarea falimentului SC FC RAPID SA”.
Prin vocea aceluiași Manoliu, AFC Rapid somează FC Rapid 1923 se îi returneze cupele: ”Vă somăm ca în termen de 30 zile să ne predați aceste cupe care fac parte integrantă din patrimoniul AFC RAPID . Vă anunțam că în cazul în care nu vă conformați prezentei notificări vom sesiza organele de cercetare penală. Analizați cu multă seriozitate această notificare și să-i dați curs urmând să ne comunicați data și ora când aceste trofee ne vor fi predate pe bază de proces verbal”.
În urma acestor acuzații extrem de grave, lansate în spațiul public de președintele AFC Rapid, am decis să îl invităm pe domnul Horia Manoliu în studioul Playsport LIVE, pentru a lămuri situația. Domnia sa va avea prilejul să explice pe îndelete acuzațiile aduse la adresa clubului și, de asemenea, de a răspunde vouă, suporterilor giuleșteni, care doriți să îi adresați întrebări.
Playsport LIVE este programat în fiecare săptămână, luni, marți și vineri, de la 18:00. Emisiunea poate fi urmărită pe site-ul www.playsport.ro, pe pagina de Facebook și pe canalul nostru de YouTube: https://bit.ly/3KzyUKl.