Ovidiu Burcă a avut o reacție triumfătoare după prima victorie a lui Dinamo în Superliga.
Dinamo a învins-o pe FC Botoșani, 1-0, în etapa a 5-a din Superliga, bifând primul succes în campionat.
Antrenorul lui Dinamo s-a declarat fericit pentru victoria obținută de echipa sa și speră ca și meciul din etapa viitoare, cel cu FC Voluntari, să aibă același deznodământ.
„A fost un meci dificil contra unei echipe bune. Ați văzut și în Giulești ce meci a făcut. A trebuit să atacăm până în ultimele minute. Până la urmă, suntem fericiți pentru că aveam nevoie de victoria aceasta. Suntem echipa care a dominat mai mult jocul, a încercat să-și creeze ocazii.
A fost un meci pe care în mare parte l-am controlat. Știam că meciul ar fi fost mai ușor dacă dădeam un gol repede. Homawoo eu zic că a făcut un meci solid. Pentru prima dată în tricoul lui Dinamo, eu zic că a făcut un meci bun.
Atmosfera în vestiar este una foarte bună. Vom întâlni una dintre cele mai bune echipe. Voluntari are un nucleu de jucători de foarte mulți ani. Este un club stabil”, a declarat Ovidiu Burcă, la finalul meciului cu FC Botoșani, pentru Digi Sport.
Unica reușită a partidei a fost de fapt un autogol al portarului Răzvan Ducan, după o fază excelentă făcută de Dennis Politic.
„Mă bucur că am contribuit la gol. Am încercat să joc pe față. În final, am încercat să punem să punem presiune pe ei și mă bucur că a intrat mingea în poartă la capătul fazei.
Mi s-a părut senzațională atmosfera fanilor, știam de la început. Le mulțumim că ne-au susținut la fiecare meci, deși în primele 4 etape luasem decât un punct.
Cred că este o victorie meritată, ne bucurăm acum și de mâine înapoi la treabă pentru a pregăti următorul meci.
Presiunea crește cu cât trece mai mult timp și nu reușești să câștigi și din acest motiv mă bucur că am învins astăzi, este o victoria foarte importantă”, a spus și Dennis Politic, atacantul lui Dinamo.