Ovidiu Hațegan continuă să aibă o cotă foarte bună, la nivel european. De aceea UEFA nu ezită să îl delege pe arbitrul român la meciuri importante, fie că vorbim de echipe naționale, sau la nivel de Liga Campionilor. Și în această săptămână, arbitrul român va avea în față o provocare importantă.
Grupele Ligii Campionilor debutează în această săptămână. Cele mai importante echipe din Europa încep lupta pentru prestigiosul titlu. toată lumea vrea să pună mâna pe trofeul deținut, în acest moment, de Chelsea.
Atletico Madrid va avea parte de un debut dificil, contra celor de la FC Porto. Liga Campionilor este marele obiectiv care i-a rămas lui Diego Simeone, la Atletico. El Cholo a reușit să ia titlul, de două ori, în Spania, dar în schimb nu a reușit să câștige și Liga. Asta deși a jucat două finale.
Meciul de debut în acest sezon va fi arbitrat de Ovidiu Hațegan. Acesta va fi ajutat de Radu Ghinguleac şi Sebastian Gheorghe, iar al patrulea oficial a fost desemnat Radu Petrescu. Arbitru video va fi italianul Marco Di Bello, iar arbitru asistent video a fost delegat francezul Jerome Brisard.
Pentru Haţegan este al treilea meci pe care îl conduce în acest sezon al cupelor europene, după partida Steaua Roşie Belgrad – Sheriff Tiraspol (1-1), din turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor. Ovidiu Hațegan a mai fost prezent la centru la jocul Celtic Glasgow – AZ Alkmaar (2-0), în prima manşă a play-off-ului Europa League.
PSG pare să fie marea favorită a acestei ediții a Ligii Campionilor. Venirile lui Leo Messi, Sergio Ramos ori Gigi Donnarumma îi obligă pe francezi să câștige trofeul, în acest sezon. Orice alt rezultat va fi considerat un eșec de mari proporții, la Paris.
În afară de echipa din capitala Franței, celelalte favorite vin din Anglia. Manchester City și Chelsea au jucat finala în primăvară și rămân acum printre marile favorite, în continuare. Venirea lui Cristiano Ronaldo a crescut și șansele celor de la Manchester United, iar Liverpool rămâne mereu o echipă care poate să dea lovitura.
În afara echipelor de Premier League, doar Bayern pare să aibă un lot capabil să meargă până la capăt. În schimb Barcelona și Real Madrid nu mai sunt văzute printre forțele continentului, pentru prima dată după aproape un deceniu.