Ovidiu Sabău a făcut apel la prudență și profesionalism după victoria lui U Cluj, 2-1 cu FC Voluntari. A fost primul meci oficial al antrenorului, după nouă ani de pauză. Succesul obținut de ardeleni este primul după șase etape.
„Ar putea fi finalul carierei mele”, a declarat Ovidiu Sabău, în momentul în care a acceptat să preia banca tehnică lăsată liberă de Eugen Neagoe. Fostul mare mijlocaș al României a revenit pe banca tehnică după nouă ani de pauză. Speră să își salveze echipa vieții de la retrogradare. Și face un apel la jucători.
U Cluj nu mai câștigase de șase etape. Exact de la meciul cu FCSB, care a provocat demisia lui Nicolae Dică de la cârma echipei lui Gigi Becali.
Thiam și Lorand Fulop au dat lovitura pentru „șepcile roșii”, care adună 22 de puncte și urcă pe locul 12. Următoarea partidă a ardelenilor este cu Rapid. La finalul partidei, Sabău a declarat că salvarea lui U Cluj va veni din picioarele unor jucători cu caracter.
„Am controlat jocul, am avut încredere că vom face un meci foarte bun. Ne-am pregătit foarte bine, jucătorii au arătat caracter. Știam că o să ne dominăm fizic adversarul și vom avea șanse mari să câștigăm. S-a văzut clar că am avut controlul jocului contra unui adversar cu experiență, cu un portar excelent, care a avut intervenții extraordinare. A trebuit să schimb din mers sistemul, să fiu inspirat la schimbări, iar ei să intre foarte motivați și să știe ce au de făcut. De multe ori ne-am precipitat, n-am avut răbdare să pasăm. E o victorie muncită, meritată, jucătorii aveau nevoie. Cred că cel mai mult aveam eu nevoie de victoria asta.
Trebuie să îi antrenez foarte bine și să cer foarte mult de la ei. Trebuie să înțelegem că momentan n-am realizat absolut nimic, doar o victorie de moral care mă ajută și pe mine să mă impun mai bine în fața jucătorilor. Sper să nu se întâmple ce s-a întâmplat la începutul campionatului și să obținem victorii. Trebuie să fim pragmatici și să jucăm la rezultat. Am văzut o precipitare la anumiți jucători pentru că e presiunea foarte mare. Poziția în clasament pune presiune pe fiecare dintre noi, nu e ușor să stai penultima în clasament.
Trebuie să rămânem în continuare focusați pe ceea ce înseamnă pregătirea, să nu începem să ne relaxăm prea mult. Dintr-o astfel de situație ieși când ai jucători cu caracter, care sunt profesioniști și în afara terenului”, a spus Sabău.
U Cluj (3-4-3): 23. Iliev – 18. Fl. Ilie, 6. A. Miron, 44. D. Ispas – 2. Vlădoiu, 94. Bic, 8. Remacle, 26. G. Oancea – 27. Chipciu, 93. Thiam, 7. I. Stoica
Rezerve: 33. Gorcea, 16. I. Filip, 9. Ad. Bălan, 17. Pițian, 52. R. Pires, 98. G. Simion, 10. Haită, 80. L. Fulop, 21. Jose Gomes
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
FC Voluntari (3-4-3): 71. M. Popa – 24. Ricardinho, 34. Matricardi, 5. Armaș – 98. Cr. Costin 3. Meleke, 16. Sigurjónsson, 7. Aliji – 22. Rață, 77. Nemec, 9. Damașcan
Rezerve: 88. J. Fernandez, 8. Răduț, 10. Merloi, 14. M. Lopes, 17. D. Andrei, 23. Al. Vlad, 28 I. Andreș, 13. Dumiter
Antrenor: Liviu Ciobotariu
Arbitru: Marcel Bîrsan (București), A1: Marius Marica (Bistrița), A2: Daniel Mitruți (Craiova), Arbitru VAR: Ovidiu Hațegan (Arad), Arbitru AVAR: Horia Mladinovici (București)
Stadion: Cluj Arena