În cadrul unui interviu, Cristi Mitrea a făcut o serie de declarații despre galele RxF, dar și despre Meko. Deranjat de spusele fostului iubit al Andreei Mantea, acesta din urmă a avut o reacție neașteptată.
Fost campion național la MMA, Cristi Mitrea susținea că galele RxF nu ar trebui să se desfășoare între luptătorii profesioniști și amatori, mai ales că aceștia din urmă nu ar avea habar despre sporturile de contact.
Nu cu mult timp în urmă, Cristi Mitrea a vorbit despre galele RxF, precizând că aceste evenimente nu ar trebui să se desfășoare între luptători profesioniști și amatori. Totodată, luptătorul a avut câteva de spus și la adresa lui Meko, cel care l-a provocat în urmă cu câteva luni la o luptă în cușcă.
”Am fost provocat anul trecut. Dar îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a dus capul să nu răspund. Nu răspund la așa ceva, mi se pare jenant. Mai ales că provocările astea vin din partea oamenilor care nu sunt pregătiți, se îndreaptă către oameni cu pregătire foarte mare în arte marțiale și în sporturi de contact, ceea ce mi se pare o nebunie curată. Sau lipsă de nivel de inteligență, cel puțin peste mediocru. De ce să faci reclamă unui tâmpit? Nu!”, spunea Cristi Mitrea, potrivit Cancan.
Ei bine, se pare că declarațiile lui Mitrea l-au deranjat foarte mult pe Meko. Acesta nu a stat deloc pe gânduri și a răbufnit. În cadrul unui interviu acordat celor de la Cancan, bărbatul l-a făcut praf pe fostul campion național la MMA.
”Să nu uite că a luptat în galele de care vorbește acum, că s-a ridicat din RXF (n.red. – Mitrea). Mai mult, în galele ‘astea’, așa cum le numește el, sunt multe nume mari ale sportului de contact, cu titluri de campioni mondiali, cu pregătire excepțională, care, iată, se ‘coboară’ la nivelul ăsta mediocru de care tot vorbește distinsul.
În afară de câteva lupte, și alea ușoare, ce mari performanțe îl recomandă pe Cristian Mitrea? Prefer să fiu un tâmpit care își asumă riscuri în cușca cu profesioniști adevărați, nu ca el, decât un păcălici care a bătut la viața lui doar femei”, a spus Meko.
Declarațiile lui Meko nu s-au oprit aici. Acesta susține că Mitrea trăiește din ”amintirea unui vis frumos din care a făcut parte la un moment dat”. Ba chiar mai mult de atât, Meko l-a provocat pe Cristi la o luptă în cușca RxF, însă pe reguli de box.
”Se agață de trei apariții la tv ca să îl bage lumea în seama pe la evenimente. Ce îl recomandă pe dumnealui, cu ce se poate lăuda, ce meserie are și din ce trăiește dumnealui în viața de zi cu zi? Eu îl invit în cușcă pe reguli de box și ne batem parte-n parte, ca bărbații”, a mai spus Meko, potrivit sursei citate.