Dennis Man a avut până acum un sezon de coșmar la Parma. Căzut în dizgrație, românul nu a mai prins minute în tricoul parmegianilor. Pe fondul acestei situații, Parma a găsit soluția ideală pentru a scăpa de Man.
Dennis Man (23 de ani) se află într-o situație extrem de ingrată la Parma. După ce devenise unul dintre jucătorii importanți ai echipei, românul a intrat pe o pantă descendentă. Plecarea antrenorului Roberto D’Aversa dar și forma slabă l-au dus pe Man pe banca de rezerve a parmegianilor.
Ieșit din planurile de viitor ale lui Giuseppe Iachini, Dennis Man este foarte aproape de plecarea de la Parma. În acest context, antrenorul Sampdoriei, Roberto D’Aversa, a avut deja o discuție cu cei din conducerea Parmei pentru a încerca să îl transfere pe Dennis Man. Antrenorul italian îi cunoaște foarte bine calitățile românului și vrea să îl ajute să își recapete forma de altă dată.
Conform celor de la Gazzetta dello Sport, citaţi de footballnews24, D’Aversa a propus să-l cedeze pe Valerio Verre la Parma, la schimb cu Dennis Man. Echipa genoveză insistă pentru fotbalistul român şi vine cu această nouă propunere. Recent s-a aflat că Sampdoria l-a oferit la schimb pe Nicola Murru şi o sumă de bani. Dacă cele două cluburi ajung la un acord, Dennis Man va reveni în Serie A și își poate relansa cariera.
Parma a avut un sezon extrem de slab și a încheiat anul 2021 pe locul 13 în Serie B. Obiectivul promovării în Serie A este momentan departe. Conducerea parmegianilor încearcă să dea câteva lovituri pe piața trasferurilor pentru a reintra în cursa pentru revenirea în primul eșalon al fotbalului din Italia. Parma are deja întocmită lista cu fotbaliști doriți. Dintre numele de pe această listă se disting cele ale lui Sebastian Giovinco, Adam Ounas, Emil Konradsen Ceide și Cesare Casadei.
Sebastian Giovinco și-a exprimat deja dorința de a reveni la Parma, transferul acestuia devenind tot mai plauzibil.
I-am spus lui Buffon că mi-ar plăcea să joc iar pentru Parma, mai ales că acolo am trăit o perioadă frumoasă în cariera mea. Din ce știu, agentul meu a vorbit cu Ribalta (n.n. directorul tehnic), dar nu știu dacă fac parte din planurile lui Iachini (n.n. antrenorul Parmei)”, a spus Giovinco, pentru ParmaToday.
Cesare Casadei (18 ani) este o mare promisiune a fotbalului italian. Mijlocașul joacă pentru Inter U19 și a impresionat în Youth League în tricoul echipei pe care o pregătește Cristi Chivu.