A fost luata prima decizie în cazul de la meciul dintre Ankaraguku, echipa unde evoluează internaționalul român Olimpiu Moruțan și Rizespor, terminată la egalitate, 1-1.
În ultimul minut al meciului, Rizespor a egalat, spre disperarea președintelui lui Ankaraguku, Faruk Koca, care a coborât din lojă și l-a lovit cu pumnul pe arbitru. Acesta și-a primit astăzi pedeapsa, din partea Federației.
Supărat pentru că, în opinia lui, arbitrul meciului, Halil Umut Meler, a greșit împotriva echipei sale, Koca a coborât din lojă și i-a dat un pumn. Arbitrul a ajuns la spital, cu ochiul umflat.
Faruk Koca a fost suspendat pe viață și nu va mai putea ocupa poziții oficiale în fotbalul turc. După incident, acesta demisionase de la conducerea echipei.
„Oricât de mare ar fi fost nedreptatea de pe teren, nimic nu poate justifica violența pe care am exercitat-o. Aș dori să cer scuze comunității de arbitri din Turcia, publicului sportiv și națiunii noastre. În special, prezint scuzele mele domnului Meler și familiei sale“, a transmis Faruk Koca, într-un mesaj oficial difuzat de clubul Ankaragucu, după evenimente.
De asemenea, și clubul a primit o amendă usturătoare, de 50.000 de euro. Mai mult, Moruțan&Co vor juca cinci meciuri pe teren propriu fără spectatori. Hatayspor, Trabzonspor, Kasimpasa, Rizespor (meci de cupă) și Karagumruk sunt echipele împotriva cărora Ankaraguku nu va avea spectatori.
Conform actualului calendar, primul meci ce se va juca cu spectatori va fi abia pe 2 februarie, duelul cu Sivasspor. E posibil ca acesta să se joace mai târziu, mai ales că în acest moment campionatul este suspendat.